Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Dan Voiculescu transmite că suferința nu trebuie confundată cu vinovăția Profesorul Dan Voiculescu vorbește, într-o reflecție publicată pe blogul său, despre una dintre cele mai dureroase prejudecăți ale societății: convingerea că omul care suferă trebuie să fie, automat, vinovat. Pornind de la povestea biblică a lui Iov, un om drept care își pierde copiii, averea și sănătatea, deși nu greșise cu nimic, Dan Voiculescu atrage atenția asupra ușurinței cu care cei aflați în suferință sunt judecați și obligați să-și caute o vină.
„Cei din jur nu cred în nevinovăția lui și îi spun: suferi, deci ai greșit, caută-ți vina. Vi se pare cunoscut? ”, scrie profesorul Dan Voiculescu.
Iov refuză să accepte această judecată și îi cere lui Dumnezeu un răspuns direct. Răspunsul nu vine însă sub forma unei explicații simple, ci prin dezvăluirea complexității lumii și a universului. În interpretarea profesorului Dan Voiculescu, mesajul nu este unul al resemnării și nici un îndemn adresat omului de a tăcea și de a suporta .
Dimpotrivă, Dumnezeu îl încurajează să caute, să înțeleagă și să descopere singur sensurile experiențelor prin care trece. „Dumnezeu îi arată lui Iov complexitatea lumii pentru a-l încuraja să înțeleagă mai mult, nu să aștepte explicații de-a gata”, afirmă Dan Voiculescu. Reflecția este adusă apoi în realitatea cotidiană, în care oamenii se confruntă cu pierderi, boli și nedreptăți fără să primească întotdeauna explicațiile pe care le caută.
Revolta este firească, însă încercările pot deschide, în timp, drumul către înțelegere și dezvoltare spirituală. „Uneori, descoperim sensuri noi și urme de lumină chiar și în cel mai adânc întuneric”, subliniază profesorul. În final, Dan Voiculescu transmite că suferința nu trebuie confundată cu vinovăția și că o situație grea, chiar profund nedreaptă, poate deveni o sursă de cunoaștere și de evoluție.
„Dumnezeu crede cu adevărat în om. Nu îi livrează soluțiile ca unui «necuvântător», ci îl susține să se dezvolte intelectual și spiritual”, concluzionează profesorul Dan Voiculescu.