Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sfânta Maria Mică, hotarul dintre vară și toamnă Vara se retrage oficial, iar calendarul bisericesc marchează asta chiar cu o mare sărbătoare, Nașterea Maicii Domnului, cunoscută mai simplu, în popor, drept Sfânta Maria Mică. E genul de zi care amestecă frumos credința cu tradițiile agricole vechi de secole și, deloc surprinzător, are și un rol special pentru cei care își doresc copii sau pregătesc o nuntă.
Anul bisericesc ortodox începe pe 1 septembrie, iar chiar în a opta zi de la acest nou început, Biserica prăznuiește prima ei mare sărbătoare: Nașterea Maicii Domnului. Nu e o alegere întâmplătoare, cifra opt simbolizează, în tradiția creștină, viața fără sfârșit, motiv pentru care sărbătoarea a fost așezată exact acolo, la început de drum spiritual. Ziua marchează venirea pe lume a Fecioarei Maria, mama lui Iisus Hristos, și este considerată de credincioși un moment de bucurie profundă, practic, chiar primul pas dinspre promisiune spre împlinire, în povestea mântuirii.
Potrivit tradiției, părinții Fecioarei Maria, Sfinții Ioachim și Ana, erau oameni drepți, dar nu aveau copii, deși își doriseră asta ani întregi. După multe rugăciuni și mult post, Dumnezeu le-a binecuvântat, în sfârșit, casa cu o fetiță, pe care au numit-o Maria, nume evreiesc obișnuit la acea vreme, dar cu o semnificație frumoasă: „cea iubită”. Sfânta Scriptură nu povestește în detaliu momentul nașterii Fecioarei, dar scrierile apocrife completează golul, oferind numeroase amănunte despre originea și copilăria celei care avea să devină Maica Domnului.
Potrivit acestor scrieri, tatăl ei, Ioachim, era urmaș al regelui David, iar mama, Ana, descindea din familia preoțească a lui Aaron, o dublă descendență, împărătească și preoțească, care împlinea, simbolic, o proorocie mai veche legată de venirea lui Mesia. Pentru ortodocși, ziua nu este doar o simplă comemorare istorică, ci o chemare directă la curăție, smerenie și speranță, un semn concret că rugăciunile stăruitoare pot fi ascultate, exact așa cum s-a întâmplat cu Ioachim și Ana. Sfânta Maria Mică nu e doar o sărbătoare religioasă, ci și un reper agricol și popular important.
Ce NU se face în această zi. Ca la orice mare sărbătoare, tradiția populară interzice treburile gospodărești grele, nu se spală rufe, nu se face curățenie generală, nu se coase, de teamă să nu se atragă răul. Unele credințe populare merg chiar mai departe, spunând că nu ar trebui aprins focul în casă, tocmai pentru a evita ghinionul și bolile.
E și o zi a liniștii sufletești, nu se ceartă și nu se rostesc cuvinte urâte. Semne din natură. Tot popular vorbind, se spune că de Sfânta Maria Mică rândunelele pleacă spre zone mai calde, iar insectele încep să se ascundă în pământ, pregătindu-se de iarnă, un fel de calendar natural, paralel cu cel bisericesc.
Dacă tot vorbim despre Maica Domnului, merită clarificată o confuzie destul de comună: pe 15 august se sărbătorește Adormirea Maicii Domnului, cunoscută popular drept Sfânta Maria Mare, un praznic diferit, care marchează trecerea Fecioarei Maria din viața pământească. Sfânta Maria Mică, de pe 8 septembrie, vine, simbolic, ca o continuare firească a acestui ciclu, de la naștere, la sfârșitul vieții pământești, tot povestea Maicii Domnului fiind cea care leagă cele două sărbători. De-a lungul anului bisericesc, Biserica Ortodoxă prăznuiește, în total, patru mari praznice închinate Maicii Domnului, momente-cheie din viața ei, marcate cu evlavie de-a lungul secolelor: Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, sărbătorită toamna, Buna Vestire (25 martie), momentul în care Îngerul Gavriil îi vestește Mariei nașterea lui Iisus, și Adormirea Maicii Domnului (15 august), deja menționată mai sus.