„Ministerul Dezvoltării a atins și a depășit țintele asumate prin PNRR pentru dezvoltarea transportului verde și a infrastructurii destinate vehiculelor electrice. Au fost achiziționate, din fonduri europene, cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării, de autoritățile locale, beneficiarii investițiilor, 1.

147 de vehicule nepoluante, printre care autobuze, tramvaie, troleibuze și microbuze electrice, destinate transportului public local, față de o țintă asumată inițial de 1. 135”, se arată în comunicatul de presă emis de Ministerul Dezvoltării. În ceea ce privește infrastructura pentru vehiculele electrice, ministerul precizează că rezultatele au depășit semnificativ ținta negociată.

„Față de ținta renegociată de 2. 000 de puncte de reîncărcare, beneficiarii au raportat, în platforma online pusă la dispoziție de minister, 5. 278 de puncte de încărcare realizate la nivel național”, a continuat ministerul.

Ministrul de resort a declarat că aceste proiecte aduc beneficii directe calității vieții cetățenilor prin reducerea poluării și creează o rețea necesară pentru a facilita tranziția verde. „Transportul verde înseamnă mai puțină poluare și servicii publice mai bune. Am reușit să depășim atât ținta pentru vehiculele nepoluante, cât și, într-o proporție semnificativă, ținta pentru infrastructura de reîncărcare a mașinilor electrice.

Cele peste 5. 200 de puncte de reîncărcare creează o infrastructură necesară pentru tranziția către mobilitatea electrică”, a declarat Cseke Attila.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *