Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată E mai ușor să scoți țap ispășitor un alohton, un străin decât să-ți recunoști și să-ți accepți slăbiciunile. Trăim într-o epocă a globalizării, a migrației, a vitezei de deplasare, a schimburilor și schimbărilor interculturale.
Doar că nu mereu, ba dimpotrivă, reușim să întâmpinăm străinii cu bună-cuviință și maturitate. De multe ori e mai ușor ca, în loc să ne recunoaștem greșelile ori propriile limite, e mai facil, zic, să punem în cârca altora incapacitățile noastre, făcându-i responsabili de propriile eșecuri, ajungând astfel, prin fine mecanisme psihologice, să ne temem de străini, de cei proveniți din alte culturi ori medii sociale. E mai ușor să scoți țap ispășitor un alohton, un străin decât să-ți recunoști și să-ți accepți slăbiciunile, nu?
Dar să luăm aminte la opinia specialistului, în cazul de față psihiatra elvețiană Verena Kast, autoarea studiului „Viața înseamnă relație (Editura Trei, 2025): „Știm deja: ne suntem până și nouă înșine străini, și trebuie să înfruntăm oameni străini. Asta înseamnă că trebuie să ne așteptăm la surprize și în relația cu noi înșine. Străinul din noi, care ne provoacă să ne dezvoltăm, poate să ne fascineze, dar și să ne sperie.
Frica aceasta este imputată străinilor, cu atât mai mult cu cât suntem înclinați să proiectăm asupra altor oameni umbra, ceea ce nu iubim, nu acceptăm la noi, ceea ce ne sperie în viața de zi cu zi; să vedem la semenii noștri laturile noastre inacceptabile și să le criticăm la ei, dar mai ales la străini. ” Mai departe: „Astfel apar prejudecățile, îndeosebi atunci când sunt împărtășite, și astfel ne eliberăm aparent de «rău». Atunci credem că noi înșine suntem buni, iar ceilalți, simplificat spus, sunt răi.
În ce măsură se proiectează umbra se poate deduce din mesajele încărcate de ură, ca de exemplu: «Noi rămânem curați …» «Ceilalți» sunt considerați murdari, contaminați cu trăsături neplăcute; propriul grup, în schimb, este impecabil – curat. Numai că o asemenea împărțire absolută nu există. Din punct de vedere psihologic, ne temem la străini de aspecte proprii, de care ar trebui de fapt să ne temem la noi, la ei vedem fața noastră urâtă; ne temem la străini de străinul din noi, care ne creează conflicte și ne-ar provoca să ne dezvoltăm.
Când străinii vin la noi, se trezesc rivalitatea și invidia: ne temem că va trebui să împărțim, dar mai ales ne temem că vom fi slabi, că nu vom face față noii provocări. Bineînțeles că nu am recunoaște asta în ruptul capului, în schimb alimentăm multiple fantasme de amenințare. ” În miezul chestiunii: „Viața este în principiu incertă, iar incertitudinea este proiectată asupra străinilor împreună cu fantasmele aferente de amenințare.
Cu cât mai mulți oameni fac asta, cu atât are individul mai mult impresia că este realmente amenințat. Își creează o realitate care nu coincide cu starea de fapt. Vede doar ceea ce este amenințător, nu și ceea ce poate să reușească.
Pe sine se vede în această situație slab, incapabil să (mai) facă față noilor provocări. Ce (mai) este bun în viață este prea puțin perceput. Iar aceasta are o mare influență asupra sentimentului vital.
Când vorbim despre situații care ne produc bucurie, ne simțim mai bine, mai vii. Chiar și atunci când exprimăm la corpului sentimente de bucurie, de exemplu o față radioasă, chiar dacă, de fapt, nu ne simțim radioși, ne simțim mai bine. Când simțim bucurie, suntem mai prietenoși, mai solidari, mai autoeficienți, avem mai multă încredere de sine, suntem mai apți să facem față situațiilor apăsătoare.
Când, de frică, ne proiectăm umbra, celălalt este acoperit de umbră, poate chiar demonizat, în vreme ce propria persoană este idealizată, iar asta se poate extinde cu ușurință la apartenența etnică a individului: aparținem unei etnii ideale – și astfel sentimentul valorii de sine este aparent refăcut, fără ca noi să fi făcut ceva pentru asta.