Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/ Podiumul Marelui Premiu al Italiei a fost completat de George Russell şi Max Verstappen. Kimi Antonelli a oferit prima reacţie după victoria obţinută în Marele Premiu al Italiei.

Pilotul Mercedes a reuşit să se impună pe legendarul circuit de la Monza, într-o cursă spectaculoasă, în care a avut de recuperat după poziţia dificilă de pe grila de start. Italianul a trăit una dintre cele mai importante zile ale carierei sale în Formula 1, în faţa propriilor suporteri. Victoria de la Monza a venit după o cursă complicată, marcată de incidente, schimbări de ritm şi momente în care succesul lui Antonelli a părut pus sub semnul întrebării, anunță Antena Sport .

Podiumul Marelui Premiu al Italiei a fost completat de George Russell şi Max Verstappen. Cursa de la Monza a fost transmisă în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY. La finalul cursei, Kimi Antonelli a fost vizibil emoţionat.

Pilotul Mercedes a recunoscut că nu şi-a imaginat că poate câştiga Marele Premiu al Italiei, mai ales ţinând cont de poziţia de pe care a pornit. „Mulţumesc tuturor pentru susţinere. Sunt atât de fericit, nu mi-am imaginat că pot câştiga azi, dar am reuşit.

Atât de multe lucruri s-au întâmplat, vă mulţumesc pentru această cursă. M-am speriat, dar tot m-am gândit că pot trece. Am ajuns pe pietriş, am crezut că am pierdut şansa de a câştiga, dar m-am apropiat din nou şi am trecut de George.

După al doilea start, credeam că am o şansă la victorie. Am crezut în ea, dar a fost foarte dificil, pentru că e dificil să te îndepărtezi când aspiraţia funcţionează atât de puternic pe acest circuit. Am crescut ritmul şi am câştigat.

Această zi e minunată, nu o voi uita niciodată. Le mulţumesc tuturor, dar nu trebuie să ne pierdem minţile. Trebuie să ştim care ne e obiectivul, acela e titlul mondial”, a afirmat Kimi Antonelli, după ce a câştigat Marele Premiu al Italiei.

Marele Premiu al Italiei, una dintre cele mai aşteptate curse ale sezonului de Formula 1, a fost întrerupt în turul al treilea după un accident spectaculos în care a fost implicat Charles Leclerc, pilotul Ferrari. Leclerc, care pornise de pe locul al treilea al grilei de start, a pierdut controlul monopostului la finalul celui de-al doilea tur, în zona celebrei „Parabolica”, ultima curbă a circuitului de la Monza. Pilotul monegasc fusese depăşit de Max Verstappen şi încerca să îşi apere poziţia în faţa atacului lui Oscar Piastri.

În momentul în care monopostul rula peste bordura verde de la marginea pistei, roata stânga-spate a pierdut aderenţa. Maşina Ferrari a intrat în derapaj şi a ajuns în zona cu pietriş, înainte de a lovi puternic bariera de protecţie formată din anvelope. Din fericire, Charles Leclerc a reuşit să iasă rapid din monopost, fără să aibă nevoie de ajutor.

Accidentul a determinat însă neutralizarea cursei. După apariţia steagului galben şi intrarea Safety Car-ului pe circuit, oficialii au decis să afişeze steagul roşu pentru a permite repararea barierei deteriorate. În momentul în care cursa a fost oprită, George Russell se afla la conducere.

Pilotul Mercedes îl depăşise pe francezul Pierre Gasly, plecat din pole position, la începutul celui de-al doilea tur. Max Verstappen ocupa poziţia a treia, urmat de Franco Colapinto. În acelaşi timp, Lewis Hamilton coborâse până pe locul al optulea, în timp ce Kimi Antonelli începuse deja o revenire spectaculoasă.

Cursa de la Monza a căpătat astfel o dinamică aparte după reluare, iar Antonelli a profitat de oportunităţile apărute pe circuit. Una dintre cele mai importante poveşti ale Marelui Premiu al Italiei a fost chiar revenirea lui Kimi Antonelli. Pilotul italian în vârstă de 20 de ani a pornit iniţial de pe o poziţie foarte slabă a grilei, după ce a primit o penalizare pentru schimbarea motorului.

În momentul reluării cursei, Antonelli urma să plece de pe locul 12.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *