Mihai Bordeanu, de la Dacia, nu fii supărat. Măcar la Dacia ţie nu ţi-au spus că eşti liber să pleci dacă nu-ţi place cum merge treaba, că sigur o să vină altcineva în locul tău.
Cum mi-a spus mie cineva acum câţiva ani, un angajat de la Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate. Pe tine măcar te cheamă la întâlnirile cu sectorul tău industrial, pe mine nu m-a chemat nimeni la întâlnirile cu producătorii de medicamente, nu au binevoit s-o facă anul trecut angajaţii de la Ministerul Sănătăţii. Ţie nu îţi opreşte nimeni de la vânzare, peste noapte, un sortiment de produse, invocând criterii pseudo-ştiinţifice inventate la sfat de taină cu competitorii, cum mi-a făcut mie alt angajat de la Ministerul Sănătăţii, acum câteva luni.
Citiţi şi: https://www. zf. ro/auto/mihai-bordeanu-dacia-paris-acest-moment-tratati-investitor-pus-masa-4-mld-euro-romania-local-exista-strategie-concreta-scaderea-pretului-energiei-vorbim-modele-mioveni-ci-faptul-putem-spune-viitorul-23231340 Şi ţie nu îţi aduce nimeni la 30 de kilometri distanţă de situl operaţional un investitor industrial căruia să-i spună să fure resursa umană specializată şi calificată de la Dacia – cum mi-au făcut mie, acum 3 ani, autorităţile din regiune.
După care mi-au cerut sponsorizări, tot mie. Ce-i drept, Mihai Bordeanu, de la Dacia, tu nu eşti aşa guraliv ca mine; mulţi îmi spun “îţi admiram opiniile și curajul, dar într-o zi au să-ţi pună ăştia căluşul în gură…. ”.
De fapt, asta este problema tuturor “operatorilor economici” – aşa ne spun autorităţile, pentru ei noi nu suntem “investitori industriali de miliarde de euro” (…care le plătesc salariile…) – se ascund cu laşitate în asociaţii, patronate, federaţii, forumuri şi alte grupări “industry agnostic” fandosite de unde, de la umbra anonimatului, împroaşcă inutil cu problemele pe care le au. În loc să iasă public şi să-şi spună oful. Pentru că ies rar să-şi spună oful, cum apare o companie care spune ce are pe suflet, cum i se trage una în scăfârlie ca să-şi aducă minte cine este şeful.
Toată Europa se (re)industrializează, mâncarea, chimia, energia şi apărarea sunt vârf de lance al (re)construcţiei industriale . Nu cere nimeni voie României, în nici o alta ţară europeană, să dea ajutor financiar, să subvenţioneze energia, să construiască infrastructura, să facă programe locale de stimulare a unor sectoare industriale sau să atragă investitori industriali extracomunitari. Aşa cum nu cer voie nimănui Turcia, Egipt, Tunisia şi Maroc – ultimele 3 parte din noua “Riviera Industrială Mediteraneană” – să se (re)industrializeze într-un ritm accelerat.
Aşa cum nu au cerut voie nimănui Polonia, Cehia şi Ungaria să-şi sprijine propriile companii să se internaţionalizeze și, cu suport financiar oferit de guvern, să cumpere operaţiuni industriale peste graniţă, inclusiv în România. Şi totuşi, nu cred că exista vreun politician din vârful ierarhiei de partid care să nu înţeleagă că, în lipsa (re)industrializării, fabrici, uzine şi combinate, cât vezi cu ochii, România nu poate ieşi din spirala datoriilor. Sigur, pentru că marea majoritate a politicienilor învârt afaceri în consumul de imobiliare, importuri şi divertisment, ei mai încearcă să “trăiască clipa” câteva momente – chiar şi acum, când consumul s-a prăbuşit.
Dar toţi înţeleg că fără (re)industrializare nu se poate merge înainte. Ultimul program de guvernare pe care l-am citit – care conţine părţi copiate din comentariile mele din ZF – vorbeşte clar despre (re)industrializare strategică prin concentrare pe anumite sectoare industriale. Un astfel de program însă are nevoie de execuţie consistentă pentru 10-15 ani de zile, nu poţi s-o iei pe altă cale după 2 ani, aşa cum s-a tot întâmplat în România în ultimele guvernări.
China şi India au ajuns unde au ajuns graţie unor programe de investiţii industriale care au început in 2010 şi care au fost executate, cu încăpăţânare, timp de mai bine de 15 ani.