Autoturismul a fost depistat vineri, 4 septembrie, în timp ce se deplasa prin localitatea Horia, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad. Mașina era înmatriculată în Cehia La acțiune au participat polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Secției 2 Micălaca.
După oprirea autoturismului și efectuarea verificărilor în bazele de date, oamenii legii au constatat că vehiculul, care avea numere de înmatriculare din Cehia, figura ca fiind căutat de autoritățile cehe. Pe numele autoturismului fusese introdusă o semnalare care prevedea confiscarea acestuia în cazul în care era depistat. Este vorba despre un Lamborghini Revuelto.
La volan se afla o femeie de 27 de ani din județul Vrancea. IPJ Arad nu a oferit, în comunicatul transmis, informații privind calitatea în care aceasta utiliza autoturismul și nici împrejurările în care vehiculul a ajuns în România. Sursa foto: IPJ Arad Autoturismul a fost indisponibilizat Valoarea vehiculului este estimată de polițiști la aproximativ 300.
000 de euro, ceea ce îl plasează în categoria automobilelor cu o valoare foarte ridicată. În urma verificărilor, autoturismul a fost indisponibilizat de autoritățile române, urmând ca polițiștii să continue cercetările și să stabilească măsurile legale care se impun. „Autoturismul, în valoare de aproximativ 300.
000 de euro, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi luate măsurile legale”, a transmis IPJ Arad.