Într-o postare publicată pe Facebook, Rogobete afirmă că „au trecut patru luni în care România a pierdut timp” și consideră că disputele politice nu reprezintă o soluție pentru problemele cu care se confruntă țara. „România nu poate fi ținută pe loc la infinit pentru ambițiile unui singur politician.

Ajunge! ”, transmite acesta. Alexandru Rogobete susține că efectele situației politice se resimt direct în viața de zi cu zi a românilor, în condițiile în care, conform acestuia, există oameni care „astăzi nu își mai permit viața pe care o aveau anul trecut”.

În acest context, Rogobete face apel la colaborare între instituțiile statului și susține că este momentul ca politicienii să renunțe la conflicte și să se concentreze pe soluții. „Suntem în Parlament, în Guvern și în instituțiile statului pentru oameni. A venit momentul să terminăm cu gălăgia politică, să ne așezăm la aceeași masă și să construim”, afirmă Rogobete.

Printre prioritățile enumerate de acesta se numără o economie puternică, investiții, dezvoltarea industriei și agriculturii, energie sustenabilă, dar și investiții în sănătate și educație. Rogobete pledează, de asemenea, pentru atragerea investițiilor străine, dezvoltarea parteneriatelor public-private și consolidarea poziției României la nivel internațional. El face un apel la depășirea blocajelor politice și la orientarea către dezvoltare: „Mai multă construcție.

România trebuie să meargă înainte”. Alexandru Rogobete își exprimă, de asemenea, optimismul cu privire la viitorul țării: „Indiferent cât de greu pare, sunt sigur că o să fie bine! ”.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *