900 de milioane de euro sunt previziunile pentru cifra de afaceri a NOVA Power & Gas, companie care face parte din grupul E-INFRA şi mizează pe un model de business integrat, de la producţie, stocare până la vânzarea către clientul final. Cifra de afaceri previzionată va marca astfel un plus de 50% faţă de rezultatele din 2025, iar EBITDA ar urma să se plaseze la circa 110 milioane de euro, cu aproape 30% peste 2025.
Septimiu Costea, CEO al NOVA Power & Gas, şi Cristian Todea, Deputy CEO, povestesc cum trece compania cu aproape 20 de ani de experienţă în energie într-o nouă etapă de creştere, susţinută de un program de investiţii de 1,5 mld. euro în producţie şi stocare. Identitatea vizuală nouă şi platforma de comunicare „Energie simplă” sunt vârful vizibil al transformării care a început în zonele de producţie, stocare, furnizare.
Dincolo de cifre şi capacităţi instalate, ţinta companiei este ca peste cinci ani NOVA să fie recunoscută pentru că a reuşit să transforme o industrie complexă într-o experienţă simplă pentru clienţi. „Într-un cuvânt: 2025 a fost consolidare. 2026 este accelerare”, defineşte succint Septimiu Costea evoluţia companiei, dar oferă şi detalii.
„2025 a fost anul în care am aşezat fundaţia: am finalizat un ciclu de investiţii de peste 500 de milioane de euro, cu instalaţiile de stocare în baterii intrate în funcţiune la finalul anului şi cu portofoliul de producţie extins pe fotovoltaic şi gaz. Practic, am construit infrastructura care face posibil tot ce urmează. ” 2026 e anul în care această infrastructură începe să lucreze la capacitate.
Previziunile se referă la o cifră de afaceri în creştere cu aproximativ 50%, spre 900 de milioane de euro, şi la un EBITDA de circa 110 milioane de euro, cu aproape 30% peste 2025. „La finalul anului, valoarea activelor companiei va ajunge la aproximativ 800 de milioane de euro. Sunt estimări, dar direcţia e clară: creşterea nu vine dintr-o conjunctură de preţ, ci din faptul că am adăugat active care produc valoare constant”, punctează Septimiu Costea.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Fabrici de procesare alimentară intră „pe rod“ în această toamnă. Cinci fabrici de procesare apar pe harta industriei alimentare în această a doua parte a anului 2026 Rezultatele brandurilor de lux din România în 2025 confirmă: în vremurile tulburi, piaţa de lux nu suferă. 15 mărci de modă, cosmetice şi ceasuri au adunat afaceri de peste 650 mil.
lei anul trecut Restructurarea sectorului bancar: Aproape 3. 800 de bancheri au ieşit din sistem în ultimul an, iar numărul de sucursale şi agenţii bancare a scăzut cu 117 Care e noua modalitate de lucru prin care companiile îşi reduc organigrama cu mii de salariaţi de la an la an? Profi, Mega Image cu Shop & GO, Froo, OMV, MOL şi Lukoil au inventat „angajarea de companii”, adica firme „subordonate” pe care trec angajaţii, cu acţionari tot fosti angajaţi UniCredit Bank România face spaţiu în bilanţ ca să dea mai multe credite Sorin Pâslaru, ZF: Unul dintre cei mai mari politicieni ai lumii, la Bucureşti.
Angela Merkel a însufleţit publicul român de la Ateneu, însă nu a dat şi o perspectivă suficient de curajoasă pentru viitorul Europei Pavăl Holding a plătit 15 mil. lei pentru a prelua un teren în Cluj-Napoca. E terenul pe care se află un hipermarket Carrefour, business cumpărat recent tot de familia Pavăl.
Vânzătorul în această tranzacţie este, indirect, antreprenorul Dorin Bob. Cât de puternice sunt afacerile de familie din Europa? În România, doar Dedeman îşi face loc în clubul celor mai puternice 20 de companii din economie.
În Germania, Spania sau Olanda, la vârful mediului de business sunt câte şase afaceri de familie.