Într-o postare pe Facebook, Fifor spune că România s-a numărat printre cele 11 state membre ale Uniunii Europene care au semnat inițiativa, în timp ce Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Ungaria și statele baltice nu ar fi susținut demersul. Principalul reproș formulat de Mihai Fifor vizează mandatul în baza căruia ministrul de Externe ar fi semnat documentul.
Acesta susține că Oana Țoiu face parte dintr-un Guvern demis și întreabă dacă ministrul avea competența de a angaja politic România într-o chestiune referitoare la viitorul procesului decizional european în domeniul politicii externe. „Cine i-a dat Oanei Țoiu mandat să semneze în numele României? ”, întreabă Fifor, care invocă posibilitatea existenței unui mandat din partea președintelui, a unei decizii a Guvernului sau a unei consultări instituționale.
Fostul ministru al Apărării susține că problema nu ține doar de activitatea ministrului sau de apartenența sa politică, ci de modul în care România își stabilește și își asumă pozițiile de politică externă. Interesele României Fifor pune sub semnul întrebării și oportunitatea susținerii unei asemenea inițiative, argumentând că România, în calitate de stat de frontieră al Uniunii Europene, are interese strategice în Republica Moldova, Ucraina, zona Mării Negre și pe Flancul Estic. În opinia sa, dreptul de veto poate reprezenta pentru România o garanție în situațiile în care sunt afectate interese naționale fundamentale.
Discuții pe „amendamentul Fritz” Un alt subiect abordat în postare este intervenția Oanei Țoiu, alături de premierul interimar Ilie Bolojan, într-o discuție cu comisarul european pentru Justiție, Michael McGrath, privind verificarea potrivitității Legii ANI și a așa-numitului „amendament Fritz” cu principiile dreptului european. Fifor susține că această intervenție ridică, la rândul ei, întrebări privind mandatul ministrului și delimitarea dintre poziția statului român și interesele politice ale USR. El întreabă dacă Oana Țoiu a exprimat în acest caz poziția României sau poziția partidului din care face parte.
În final, Mihai Fifor acuză actuala conducere a Ministerului Afacerilor Externe de superficialitate în gestionarea politicii externe și susține că fiecare decizie, declarație sau semnătură a unui oficial român în exterior poate avea consecințe asupra statului.