Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sursa foto: Imagine AI/Ce mânca regele aztec Moctezuma? Enchiladas nu sunt o invenție mexicană modernă, ci un preparat cu rădăcini de mii de ani, în civilizațiile maya și azteci.
Puține preparate mexicane sunt la fel de răspândite pe mesele din toată lumea precum enchilada s: tortilla rulată, umplută și scăldată în sos picant. Puțini știu, însă, că originile acestui fel de mâncare nu se opresc la bucătăria mexicană modernă, ci merg înapoi, cu mii de ani, până la civilizațiile maya și azteci. Cele mai vechi urme ale unui preparat asemănător enchiladas datează din perioada preclasică a Mesoamericii (aproximativ 2000 î.
). Maya, din Peninsula Yucatán, obișnuiau deja să înmoaie tortilla de porumb în sos de semințe de dovleac, s-o rulaeze în jurul unui ou fiert tocat, apoi s-o acopere cu un sos bogat de roșii, un preparat cunoscut astăzi drept papadzules, considerat de mulți istorici culinari strămoșul direct al enchiladas. Tortilla de porumb, numită tlaxcalli în limba nahuat, era deja, pe atunci, un aliment de bază al Mesoamericii, folosită de secole înainte de sosirea spaniolilor.
Inițial, tortilla era folosită mai degrabă ca o farfurie comestibilă sau o lingură, decât ca un fel de mâncare propriu-zis. Cu timpul, a ajuns să fie mâncată învelită în jurul unui sos sau al altor arome, chiar conceptul de bază al enchiladas. Vorbitorii de limba nahuatl (aztecii) numeau tortilla condimentată cu ardei iute „chillapitzalli”, termen tradus, aproximativ, prin „turtă condimentată cu ardei”.
Această practică timpurie este considerată fundamentul a ceea ce recunoaștem astăzi drept enchiladas. Când conchistadorul spaniol Bernal Díaz del Castillo a intrat, pe 8 noiembrie 1519, în capitala aztecă Tenochtitlán, a rămas uimit nu doar de temple și palate, ci mai ales de mâncare, nu mai văzuse niciodată ceva atât de bogat sau de neobișnuit. Potrivit relatării sale, din „Historia verdadera de la conquista de la Nueva España” (1576), pentru masa regelui Moctezuma al II-lea se găteau 300 de feluri de mâncare, iar pentru oaspeții săi, alte 1.
000. Printre acestea se afla și o versiune timpurie a enchiladas, încă fără acest nume, dar deja populară atât în piețele locale, cât și la curtea regală. După cucerirea spaniolă a Tenochtitlánului, în 1521, colonizatorii au adoptat rapid preparatul indigen.
Se crede că numele „enchilada” — participiul trecut al verbului spaniol enchilar, care înseamnă „a condimenta cu ardei iute”, derivă direct din termenul nahuatl „chillapitzalli”. Populația indigenă folosea în umplutură ingrediente variate, pește, carne de vânat, ouă, legume locale. Odată cu sosirea europenilor, preparatul a căpătat o nouă direcție: spaniolii au introdus produsele lactate, brânză și smântână (crema), care au devenit, cu timpul, elemente aproape indispensabile ale rețetei moderne, alături de umpluturi din carne de porc sau de pui.
Este important de menționat, potrivit istoricilor culinari, că enchiladas nu „aparțin” strict unei singure culturi, în forma lor actuală sunt, mai degrabă, rezultatul unei evoluții de secole, prin apropierea și amestecul dintre tradițiile indigene mesoamericane și influențele coloniale spaniole. Odată cu obținerea independenței Mexicului față de Spania, în 1821, enchiladas au devenit parte integrantă a bucătăriei noii națiuni. În 1831, mai multe rețete de enchiladas au fost consemnate în „El Cocinero Mexicano” („Bucătarul mexican”), una dintre primele cărți de bucate publicate vreodată în Mexic, considerată fundamentală pentru bucătăria țării.
Rețetele descriau tortilla înmuiată în sos de ardei iute, umplută cu carne, o formulă simplă, fidelă rădăcinilor modeste ale preparatului. Enchiladas și alte preparate mexicane au pătruns în bucătăria americană începând cu anii 1840, odată cu anexarea de către Statele Unite a mai multor teritorii mexicane.