Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Shutterstock/Românii care stau în blocuri fără lift ar putea primi fonduri pentru instalarea lor Brașov devine primul oraș din România care pregătește instalarea de lifturi în blocurile vechi de trei și patru etaje care nu au ascensor. Consiliul Local a aprobat ghidul de aplicare a Legii nr.

153/2026, care instituie programul național „Lift pentru Viață”. Programul este destinat în special locatarilor pentru care lipsa unui lift reprezintă o problemă majoră: persoane vârstnice, oameni cu dizabilități locomotorii și familii cu copii mici. Potrivit estimărilor prezentate de inițiatorii legii, în România există peste 80.

000 de blocuri cu trei și patru etaje care nu au ascensor. În aceste imobile locuiesc aproximativ 3,5 milioane de persoane. Programul urmărește să faciliteze accesul la locuințe pentru persoanele care întâmpină dificultăți în urcarea și coborârea scărilor.

Pe lângă persoanele în vârstă și cele cu probleme de mobilitate, printre beneficiari se numără și familiile cu copii mici. Demersul trebuie inițiat de asociația de proprietari. Ulterior, administrația locală poate pregăti documentația tehnică necesară pentru instalarea echipamentului.

În situațiile în care montarea unui lift clasic nu este posibilă, legislația permite și soluții alternative, precum platforme elevatoare, scări mecanizate sau rampe de acces. Finanțarea poate proveni din mai multe surse: fonduri europene, bugetul de stat, bugetele locale, dar și donații sau sponsorizări. După instalare, liftul va rămâne în proprietatea autorității locale, în timp ce asociația de proprietari va avea dreptul să îl utilizeze.

Locatarii nu vor fi însă scutiți de costurile de exploatare. Asociațiile de proprietari vor trebui să suporte cheltuielile pentru întreținere, verificările periodice și eventualele reparații, potrivit Observator . Brașov este, astfel, primul oraș care face pasul de la cadrul legislativ la aplicarea concretă a programului „Lift pentru Viață”, iar modelul ar putea fi urmat și de alte administrații locale din țară.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *