Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/ Într-o relație sănătoasă, oamenii au dreptul să ia o pauză pentru a se calma. Dar pauza nu ar trebui să te lase pe termen nedefinit să ghicești dacă mai există sau nu o relație Să iei o pauză după o ceartă poate fi sănătos.
Să-i spui persoanei de lângă tine că ai nevoie de câteva ore pentru a te calma și să stabilești când veți relua discuția poate preveni escaladarea unui conflict. Cu totul altceva este însă atunci când cineva încetează brusc să mai vorbească, nu explică de ce și nu spune dacă sau când intenționează să revină la conversație. Acest comportament, cunoscut sub numele de „tratamentul tăcerii”, poate provoca anxietate, nesiguranță și sentimentul că ești respins.
Totuși, nu orice persoană care se retrage într-un moment tensionat încearcă să te rănească. Uneori, tăcerea apare pentru că omul este copleșit emoțional și simte că nu mai poate purta o discuție constructivă. Din exterior, cele două situații pot părea aproape identice.
În ambele cazuri, o persoană se retrage dintr-o conversație tensionată. Diferența este însă modul în care comunică această retragere. O pauză sănătoasă poate suna simplu: „Am nevoie de puțin timp să mă liniștesc.
Putem continua discuția în această seară? ”. Există astfel un motiv, dar și un termen pentru reluarea conversației.
Persoana nu abandonează relația, ci doar amână discuția până când se poate calma. În schimb, atunci când cineva dispare fără explicații, refuză să răspundă și îl lasă pe celălalt să ghicească ce s-a întâmplat, tăcerea poate deveni o sursă suplimentară de conflict. Motivele pot fi foarte diferite.
Unele persoane se retrag pentru că se tem că vor spune ceva la nervi și vor regreta ulterior. Altele au învățat încă din copilărie să se protejeze prin retragere atunci când apar emoții puternice. Există și oameni care pur și simplu nu au învățat cum să gestioneze un conflict sau cum să repare o relație după o ceartă.
Pentru ei, tăcerea devine o modalitate de a scăpa temporar de disconfort. În alte situații, însă, tăcerea poate fi folosită deliberat ca formă de presiune. Incertitudinea îl poate determina pe celălalt să-și ceară scuze, să renunțe la o problemă sau să accepte condițiile persoanei care s-a retras.
Indiferent de intenție, efectul poate fi asemănător: anxietate, respingere, nesiguranță și sentimentul de a fi exclus din relație. Nu poți ști cu certitudine ce se întâmplă în mintea unei persoane care tace. În schimb, poți observa ceea ce face.
Și contextul contează. Dacă doi prieteni își trimit în mod normal câteva mesaje pe lună, o săptămână fără să vorbească poate să nu însemne mare lucru. În schimb, dacă partenerul care îți scrie zilnic dispare brusc în timpul unei certe, situația poate fi mult mai greu de interpretat.
Atunci când cineva încetează brusc să comunice, tentația este să insiști. Să trimiți încă un mesaj. Apoi încă unul.
Să suni, să ceri explicații sau chiar să-ți ceri scuze pentru lucruri pe care nu consideri că le-ai făcut greșit. Poți spune că ai observat retragerea și că ești dispus să discuți, dar că respecți nevoia celeilalte persoane de a lua o pauză. Important este să ceri și un moment în care conversația să fie reluată.
Apoi, nu transforma telefonul într-un instrument de verificare permanentă. Reacția impulsivă poate alimenta un cerc vicios: cu cât o persoană caută mai insistent răspunsuri, cu atât cealaltă se poate retrage mai mult. O altă reacție frecventă este: „Dacă nu vorbește cu mine, nici eu nu mai vorbesc cu ea”.
Problema este că astfel conflictul nu dispare. Doar se dublează lipsa de comunicare. În relații apare uneori ceea ce psihologii numesc un ciclu de „urmărire și retragere”.
O persoană simte că problema trebuie rezolvată imediat și insistă pentru o discuție. Cealaltă percepe presiunea ca pe o amenințare și se retrage. Cu cât prima insistă mai mult, cu atât a doua se îndepărtează.