Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Proiectul prezidențial „România Educată” s-a dovedit a fi cea mai mare farsă din istoria modernă a țării În fiecare an, la sfârșitul lunii august, în loc să trăiască liniștea ultimelor zile de vară, o stare de anxietate colectivă pune stăpânire pe familiile românești. Părinții își numără banii rămași din salarii, evaluează listele de rechizite, haine și ghiozdane, încercând să facă față unor costuri care cresc exponențial de la o toamnă la alta.
În tot acest timp, politicienii de la București decid, printr-un condei rupt de realitate, ca școala să înceapă tot mai devreme, pe 7 septembrie sau chiar mai repede. Această decizie grăbită reprezintă o lovitură directă dată atât bugetelor de familie, cât și turismului din România, care suferă vizibil. Sezoanele estivale pe litoralul românesc sau în stațiunile montane sunt scurtate artificial.
În loc să structureze cu viziune și predictibilitate anul școlar, începând în mod natural cu 15 septembrie, când litoralul își încheia firesc activitatea, iar familiile puteau beneficia de tarife accesibile de sfârșit de sezon, politicienii taie din rădăcină această gură de aer pentru domeniul turistic. Ce se întâmpla dacă școala începea mai târziu, așa cum se întâmplă în numeroase țări europene cu tradiție, unde timpul de odihnă al copilului și economia națională sunt respectate deopotrivă? Era un gest de normalitate.
Însă normalitatea reprezintă tocmai elementul care lipsește cu desăvârșire din ecuația decizională a administrației românești. Privind retrospectiv la ultimii 35 de ani, constatăm un adevăr dureros: clasa politică postdecembristă a eșuat la toate capitolele majore de dezvoltare națională. Fără nicio excepție, garniturile de politicieni care s-au succedat la putere s-au dovedit a fi repetente la examenul de responsabilitate publică, viziune și patriotism.
Cea mai mare crimă a acestor decenii este degradarea infrastructurii fizice, dublată de uciderea spiritului educației românești . Școala, care în vremurile interbelice sau chiar în perioade de extremă dificultate istorică forma caractere, modele și intelectuali de elită, a fost transformată într-un teren de experimente sterile și reforme eșuate înainte de a fi puse în practică. Majoritatea liderilor politici au fost personaje certate grav cu cartea, iar acei puțini politicieni care aveau o pregătire academică reală au acceptat un compromis moral devastator: s-au lăsat conduși, manevrați și reduși la tăcere de către semidocți, indivizi agramați cu pretinse diplome și mari pretenții de intelectuali.
Elitele au eșuat în luminarea clasei politice, iar semidocții au coborât școala la nivelul propriului lor analfabetism funcțional. Adevărata ancoră care ține școala românească înfundată în noroiul mediocrității este politizarea agresivă și deplină a structurilor de conducere. Ceea ce vedem astăzi în unitățile de învățământ nu mai are legătură cu spațiul sacru al formării umane, în schimb reprezintă o extensie directă a birourilor de partid de la nivel local sau județean.
Inspectoratele Școlare Județene au devenit brațul armat al politicului în teritoriu. Ele nu mai funcționează ca centre de sprijin metodologic, îndrumare pedagogică și excelență profesională, fiind agenții de plasare a cadrelor obediente. Directorii de școală sunt numiți, menținuți sau schimbați în funcție de carnetul de partid sau de nivelul de servilism pe care îl arată față de primari, inspectori sau președinți de consilii județene, în timp ce oamenii cu personalitate, profesorii cu verticalitate, vizionarii și adevărații pedagogi sunt eliminați sistematic din cursele pentru conducere.
În locul lor sunt preferați indivizi umili în fața celui care i-a numit, oameni fără opinii proprii, preocupați doar să nu supere partidul și să execute ordinele venite de sus. În acest peisaj dezolant, profesorul român trăiește un adevărat proces de desființare a demnității umane și profesionale.