Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Trăim mai puțin decât toată UE, dar avem tot mai mulți centenari Numărul centenarilor din România a crescut cu 33% într-un an, dar țara are, totuși, una dintre cele mai mici speranțe de viață din UE. România a raportat, la 1 ianuarie 2026, o creștere de 33,1% a numărului de persoane cu vârste de 100 de ani și peste, de la aproximativ 2.
788, la 3. 713 persoane, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. La prima vedere, cifra pare o veste bună, un semn de progres în longevitatea românilor.
Realitatea este, însă, mult mai complicată, și contrazice, aparent, toate celelalte date solide despre speranța de viață din țară. România are, de fapt, una dintre cele mai mici speranțe de viață din întreaga Uniune Europeană. Potrivit celor mai recente date Eurostat, un român are o speranță de viață la naștere de doar 76,4-76,6 ani, a treia cea mai mică din UE, peste doar Bulgaria și Letonia.
Media Uniunii Europene este de 81,4-81,7 ani, ceea ce înseamnă că un cetățean UE obișnuit trăiește, în medie, cu cinci ani mai mult decât un român. Diferența devine și mai vizibilă după pensionare: un român mai trăiește, în medie, doar 10-11 ani după ieșirea la pensie, printre cele mai reduse intervale din întreaga Uniune Europeană. Există și mari diferențe interne: locuitorii din București-Ilfov trăiesc, în medie, aproape 78 de ani, în timp ce locuitorii din regiunea Moldovei au cea mai scăzută speranță de viață din țară, afectată puternic de sărăcie și de acces limitat la servicii medicale.
Cum se împacă, atunci, aceste cifre, care plasează România constant la coada clasamentului european, cu o creștere de o treime a numărului de centenar i, într-un singur an? Explicația cea mai probabilă nu ține de o îmbunătățire reală a sănătății populației, ci de particularitățile statistice ale unei categorii extrem de mici. O bază de calcul minusculă amplifică orice variație.
Când vorbim despre o categorie de doar câteva mii de persoane la nivel național, o diferență de câteva sute de oameni produce, matematic, un procent impresionant. Trecerea de la 2. 788 la 3.
713 de persoane înseamnă o diferență absolută de doar 925 de oameni, semnificativă procentual, dar minoră ca volum real, mult prea mică pentru a fi interpretată drept un semnal solid despre sănătatea întregii populații. Efectul de generație, nu de longevitate reală. Persoanele care împlinesc 100 de ani în 2026 s-au născut în jurul anului 1926, o perioadă din istoria demografică a României cu propriile particularități privind numărul de nașteri.
O creștere a numărului de centenari poate reflecta pur și simplu că generația respectivă a fost, la naștere, mai numeroasă, nu că românii de astăzi trăiesc, în general, mai mult. Speranța de viață la naștere măsoară altceva decât șansele de supraviețuire ale celor deja vârstnici. Acesta este, poate, cel mai important detaliu tehnic al paradoxului: speranța de viață la naștere, indicatorul la care România stă constant prost, este puternic influențată de mortalitatea din primele decenii de viață: mortalitate infantilă, accidente, boli cardiovasculare la vârstă medie, sinucideri, boli cronice netratate din cauza accesului limitat la servicii medicale.
Cineva care a reușit deja să treacă de toate aceste riscuri și a ajuns la 90-95 de ani se află într-o categorie complet diferită din punct de vedere statistic, „a supraviețuit” deja factorilor care scad dramatic media generală a populației. Practic, cele două cifre, speranța de viață la naștere și numărul de centenari, răspund la întrebări diferite, iar una nu o contrazice automat pe cealaltă, deși intuitiv par să spună povești opuse. Posibile efecte administrative, neconfirmate explicit de INS.