Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Oghelaul e plapuma moldovenilor Oghel, plapumă, barabulă plus expresia iacătă, termenul dușman și numele Cobasna/Covasna – acestea sunt provocările „Dicționarului” de astăzi. Poftiți la cunoaștere!
Oghelul-ul moldovenilor de unde „se trage”? Dar plapuma ? Reputatul etnolog Gheorghiță Ciocioi ne elucidează: „La munte, deja, unii îl folosesc.
Oghelaul e plapuma moldovenilor, justificarea «limbii moldovenești» a lui Stati – «făcând echipă» cu «barabula». În fine, că vecinii românilor îi spun oghelului și barabulii în 4-5 feluri și tot ucraineni, bulgari, slovaci ori unguri rămân, e o altă poveste… De unde totuși oghelaul?
Un regionalism preluat de la slavi. Mai degrabă de la cei din sud și din limba de cancelarie slavonă, ucrainenii «ducând lipsă» de «ogheal», întrebuințând cu totul alte nume pentru plapumă”. În completare: „«Oghel-ul» își are rădăcinile în slava veche – «odeialo» (одеяло/одѣꙗло).
Din odeiati (одѣꙗти) – «a acoperi», «a îmbrăca». Prefixul slav о (ob) face ca verbul a «pune», «a face», «a așeza» (deiati/дѣꙗти) să capete sensul de a așeza/a pune (ceva) în jur, a învălui/ înveli complet. Sufixul lo (ло) e unul clasic slav, folosit pentru a crea substantive, care denumesc un mijloc prin care se realizează o acțiune.
Strict etimologic: «odeialo» (одеяло), tradus literal, e «mijlocul/obiectul/ceva cu care te acoperi sau te îmbraci». Cuvântul slavon «odeialo» (одѣꙗло) a fost adaptat fonetic în limba română din zona Moldovei. «D-ul» a evoluat în graiul moldovenesc spre un sunet palatalizat, ajungând «gh» – rezultând forma oghial (ogheal), cu pluralul oghiale”.
Plapuma? „Plapuma, care «a biruit» în sudul și vestul României (dar și în est, ceva mai târziu), provine din neogreacă, fanariotismul contribuind din plin la răspândirea termenului dat. Páploma (πάπλωμα) își are originea în greaca bizantină: epháploma (εφάπλωμα).
Din verbul ephaploo (ἐφαπλόω/ἐφαπλῶ) – «a întinde peste» sau «a desfășura deasupra». Prefixul epi (ἐπί) – «peste», «deasupra»; verbul aploo (ἁπλόω) – «a întinde», «a desfășura» – din aplous (ἁπλοῦς – simplu/neîndoit – întins la maximum. Așadar, «obiectul/ceva care se întinde complet deasupra ta».
Aromânii folosesc o formă și mai apropiată de original: paplumă. În fine, românii, într-o vreme, au mai numit plapuma și turcește: iurgan (yurgan/yorgan). Bulgarii chiar au rămas cu yurganul, deși folosesc și «odeialo».
Yorgan s-ar trage, după turci, din «yoğun», cu înțelesul de «gros, aspru» (Gerard Clauson, An Etymological Dictionary of Pre-Thirteenth-Century Turkish). Cea mai veche atestare la noi: oghealul: 1588: plapuma e de pe la 1650 – muntenii folosind cel mai probabil «velnița» – termen tot mai rar auzit astăzi, ori «cerga» (împrumutată de la ardeleni)”. Dacă tot am adus vorba la început – de unde avem în română cuvântul barabulă?
Din nou filologul Gheorghiță Ciocioi: „Termenul barabulă e folosit – pentru cartof – mai ales în Bucovina și în unele părți ale Moldovei. Tot așa cum în Ardeal cartoful este numit adeseori «crumpene» (termen preluat din slovacă – «krumple» -, «adaptare” populară după germanul Grundbirne – «pară de pământ»). În Moldova, «barabulă» a fost împrumutat din ucraineană (Rutenia, Podolia) – barabolia (бараболя).
Originea? De la numele provinciei germane Brandenburg (în trecut, stat, unit mai apoi cu Prusia). Iată povestea, pe scurt: în secolele XVIII-XIX, cartofii erau aduși (în cantități mari), în părțile Ruteniei, din zona dată, ucrainenii adaptând/adoptând, în dialectele lor vestice, numele cartofului din cehă – brambor/brambory («oficial» în această limbă și astăzi).
Ucraineana standard nu a păstrat numele de «barabolia», ci pe cel de «kartoplia», barabolia fiind însă des folosit în regiuni întinse din această țară și astăzi”. Mai mult: „În regiunea Brandenburg, cartofii au început să fie cultivați în vremea lui Frederic cel Mare (1740) – cu toate că planta fusese introdusă în Europa cu mult timp înainte.