Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Luca Abbasciano (43 de ani) și soția sa, Valentina Pambianco (42 de ani), epuizați de o luptă lungă și costisitoare pentru sănătatea fiicei lor de 5 ani, Bianca, au recurs la un gest extrem. Poliția italiană a descoperit o dublă crimă urmată de sinucidere, o tragedie care a rezonat profund cu mii de familii din Italia.
Cazul a scos la iveală drama singurătății și a lipsei de sprijin adecvat pentru părinții copiilor cu dizabilități severe. Descoperirea șocantă a fost făcută de carabinieri și pompieri în apartamentul familiei de pe via dell’Antracite, după ce frații lui Luca au alertat autoritățile, îngrijorați că nu mai aveau vești de la aceștia de la sfârșitul săptămânii trecute. Trupurile neînsuflețite ale celor trei au fost găsite pe patul matrimonial.
Fetița fusese ucisă cu un glonț în piept, în timp ce părinții prezentau răni prin împușcare la nivelul capului. Până și câinele familiei, un bracco pe nume Teo, a fost ucis. Arma folosită, un pistol Glock deținut legal la domiciliu de către tată, se afla lângă ei.
Pe masa din sufragerie, anchetatorii au găsit aproximativ 20 de scrisori de adio, aranjate în plicuri cu numele destinatarilor. Mesajul care rezumă tragedia a fost clar: ”Da soli non ce la facciamo”. „Nu ne descurcăm singuri”.
Prin aceste rânduri, cuplul a lăsat instrucțiuni despre bunurile lor și un ultim mesaj adresat fraților lui Luca: „Aveți grijă de tata”. Imediat ce detaliile tragediei au fost făcute publice, rețelele sociale au fost inundate de mii de mesaje de condoleanțe, empatie și revoltă. Zeci de mii de italieni și-au exprimat solidaritatea cu familia Abbasciano – Pambianco, înțelegând disperarea care i-a împins spre acest gest de neconceput.
Unul dintre cele mai emoționante mesaje a venit de la o mamă din Napoli, care a parcurs un drum medical similar alături de cuplul roman. „Am vorbit vineri; tocmai plecam spre casă, cu o escală la Madrid, o călătorie pe care o organizam împreună… Nu vreau să cred, dar, din păcate, aceasta este trista realitate: ați zburat împreună spre cer”, a scris prietena familiei pe internet, postarea ei devenind rapid virală. Bianca se născuse prematur, la șapte luni, confruntându-se cu probleme grave la nivelul oaselor și al vederii.
Pentru a-i oferi o șansă la o viață normală, părinții au sacrificat totul. Valentina renunțase la locul de muncă pentru a o îngriji non-stop. Deși familia primea asistență la domiciliu din partea serviciilor sociale ale Municipiului IV, povara financiară și emoțională a devenit insuportabilă.
Luca și Valentina o duseseră pe Bianca de cel puțin trei ori în Mexic, la clinica NeuroCytonix din Monterrey, pentru tratamente experimentale care stimulau țesuturile cu unde de radiofrecvență și rezonanță magnetică. Costurile s-au ridicat la sute de mii de euro, însă rezultatele întârziau să apară, iar fondurile familiei s-ar fi epuizat. Apropiații spun că, în ultima vreme, „Valentina încetase să mai zâmbească”, fiind copleșită de imposibilitatea de a-și salva copilul.
Președintele Municipiului IV, Massimiliano Umberti, a rezumat situația la fața locului: „Era o familie normală, oameni cumsecade. Dizabilitatea fetiței era puțin greu de acceptat. Singurătatea este cel mai mare rău care există astăzi în lume și probabil că toți ar trebui să reflectăm puțin asupra acestui fapt”.
În timp ce anchetatorii continuă expertizele balistice pentru a stabili dinamica exactă a faptei, Italia plânge o familie pentru care singura cale de scăpare din suferință și izolare a părut a fi un sfârșit tragic și definitiv, notează jurnaliștii italieni.