Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată 66 de ani a trăit poetul François Édouard Joachim Coppée Poet desăvârșit, dramaturg, povestitor, romancier și publicist, François Édouard Joachim Coppée a fost născut la Paris, în 12 ianuarie 1842 și a murit tot în urbea de pe Sena, în 23 mai 1908. Să-l recitim!
François Coppée a introdus, prin atenția acordată mediilor sociale modeste, ale căror aspirații și neîmpliniri le-a exprimat într-un limbaj poetic emoționant, de unde și supranumele de „poet al celor umili” acordat de majoritatea istoricilor literari, o dimensiune nouă în concertul parnasian și în poezia franceză în general, lărgind considerabil aria acesteia. „Coppée s-a angajat astfel în câmpul tematic cultivat de naturaliști, ceea ce explică admirația lui Zola. S-a făcut cunoscut publicului parizian prin reprezentarea, la Odéon, în 1869, a unei scurte comedii în versuri, Le Passant (Trecătorul), în care Sarah Bernhardt a repurtat primul său mare succes, și a scris o serie de drame în versuri, printre care Le Luthier de Crémone (Lutierul din Cremona), Severo Torelli, Pour la Couronne (Pentru coroană), fără a aduce însă o notă originală față de formula romantică.
În țara noastră, Zaharia Bârsan a reprezentat cu trupa sa Trecătorul la Sebeș, în 1903, și Lutierul din Cremona la Sibiu, în 1905, în traducerea lui Traian Demetrescu. În povestirile și romanele sale, ca, de pildă, Contes en prose (Povestiri în proză), Une idylle à Paris pendant le Siège (O idilă la Paris în timpul asediului), Le Coupable (Vinovatul), Coppée a dezvoltat aceleași subiecte, tipuri de personaje și registre de sentimente că și în volumele de versuri ce i-au adus consacrarea, iar în 1884 gloria academică”, amintea cercetătoarea Silvia Pandelescu în priza unui crochiu închinat poetului (Dicționarul scriitorilor francezi, Polirom, 2026). Dar să facem loc portretului: „Parizian prin naștere, îndrăgostit de orașul în care și-a petrecut întreaga viață, Coppée a fixat în poeziile sale scene și tablouri oferite de cele mai diferite ipostaze ale acestuia, încât, pe bună dreptate, Paul Guth consideră că nu poți iubi Parisul fără a-l iubi pe François Coppée.
Coppée a excelat însă și în zugrăvirea vieții interioare, apărând ca cel mai romantic dintre parnasieni și cel mai apropiat de confratele său Sully Prudhomme. Această triplă direcție majoră a inspirației sale, la care se cuvine să adăugăm poeziile inspirate de actualitatea politică prezente în unele volume, se va face simțită în întreaga sa producție literară”. Câteva amănunte strict biografice: „François Coppée a văzut lumina zilei într-o familie numeroasă și modestă și a cunoscut din copilărie lipsurile materiale, ce i-au afectat sănătatea, dar nu și rezultatele excelente la învățătură, la care a trebuit să renunțe însă pentru a-și câștiga existența.
Va fi, rând pe rând, funcționar la Ministerul de Război (1861), bibliotecar la Senat (1869), arhivar la Théâtre-Français (1872), ducând o viață claustrată, ceea ce explică în bună măsură predilecția sa pentru spațiile restrânse și decorurile sărăcăcioase”. Tot aici: „Aceleași gânduri și sentimente apar și în Poèmes modernes (Poeme moderne) (1869), preocuparea pentru oamenii simpli fiind din ce în ce mai pronunțată, în versuri ce narează fapte diverse, întâmplări ce i-au atras atenția în timpul acelor «hoinăreli cu pași domoli» despre care vorbește. La polul opus sunt situați cei ce duc o viață egoistă, de huzur, poetul utilizând antiteza, că și Victor Hugo, pentru a accentua efectul de contrast, tonul devenind violent în amplul poem La Grève des forgerons (Greva fierarilor) (1869).