Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Reamintim, Camera Deputaților și-a ales, marți, noul Birou Permanent, în prima zi a sesiunii de toamnă. În urma deciziei, două funcții de notariate deținute anterior de PNL și USR au fost transferate către AUR, respectiv SOS România.

PNL și USR au părăsit sala în semn de protest, anunțând totodată că vor face apel la Curtea Constituțională. Toți cei 17 deputați UDMR prezenți au votat în favoarea alegerii noii conduceri a Camerei Deputaților, ceea ce a stârnit o amplă dezbatere în spațiul public, politicienii maghiari fiind acuzați că s-au aliat cu partidele extremiste. În acest sens, Botond Csoma a venit cu explicații, subliniind că pentru UDMR era important să-și păstreze funcția de chestor în Biroul permanent al Camerei Deputaților.

„Noi conducem două comisii, Comisia de industrie şi Comisia de politică externă. Şi am auzit… acolo, deputaţi, nu vreau să spun nume, dar s-a discutat că poate şi acolo ungurii conduc prea multe comisii (…) Totuşi, comunitatea maghiară din România numără cam în jur de un milion de persoane. Şi am considerat, totuşi, că ar trebui să păstrăm în continuare Biroul permanent, care este un loc foarte important din punctul de vedere al conducerii Camerei Deputaţilor, deci este un birou important, am considerat ca ar trebuit să avem, în continuare, acel loc.

Şi am ajuns la această decizie – să votăm proiectul de hotărâre. Dar daţi-mi voie să spun că n-am votat cu AUR sau cu SOS. şi n-am votat împotriva PNL sau USR.

Am votat pentru a ne menţine acea funcţie de chestor, pe care am considerat-o importantă comunităţii maghiare”, a precizat Csoma Botond.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *