Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată „Nu m-aș mira dacă Antihristul ar umbla printre noi” — mărturisirea șocantă a lui JD Vance Vicepreședintele SUA a avut un discurs neobișnuit despre „energii spirituale întunecate” resimțite la întâlniri cu lideri mondiali și despre o posibilă intervenție divină în supraviețuirea lui Trump, în tentativa de asasinat din 2024. Vicepreședintele american, JD Vance, a făcut declarații neobișnuite despre credință, Antihrist și inteligența artificială, într-o conversație de peste o oră cu podcasterul creștin Bryce Crawford, publicată marți, potrivit Associated Press.
„Simțeam un fel de întuneric” – mărturisiri despre întâlniri cu lideri mondiali Întrebat despre interesul său pentru „sfârșitul vremurilor”, Vance a povestit că subiectul îl preocupa intens în adolescență, la finalul anilor ’90, pe fondul isteriei legate de apropierea anului 2000. Chiar și astăzi, spune el, există lucruri care îl fac să se gândească la asemenea scenarii: „Există lucruri în lume care mă fac să simt că nu aș fi șocat dacă Antihristul ar umbla printre noi”. Cel mai tulburător moment al interviului a venit când Vance a fost întrebat dacă a resimțit vreodată o „prezență întunecată din punct de vedere spiritual” de când ocupă funcția de vicepreședinte.
Răspunsul lui a fost afirmativ – inclusiv la întâlniri cu lideri mondiali. „Cineva spunea ceva sau făcea o observație, iar eu simțeam un fel de întuneric. Îmi declanșa toate semnalele de alarmă spirituală din corp”, a povestit el, fără să dezvăluie despre cine sau ce întâlniri era vorba.
O senzație similară a avut-o și la Gettysburg, locul uneia dintre cele mai sângeroase bătălii ale Războiului Civil american, senzație pe care a pus-o pe seama numărului mare de morți din acel loc. Vance a revenit și asupra tentativei de asasinare a lui Donald Trump din iulie 2024, de la Butler, Pennsylvania, unde un glonț l-a rănit pe fostul președinte la ureche, iar un participant la miting a fost ucis. Vicepreședintele a mărturisit că, dacă Trump ar fi murit atunci, chiar și el s-ar fi gândit la o conspirație: „Aș fi presupus că forțe foarte întunecate l-au eliminat pe Donald Trump chiar când era pe punctul de a reveni la Casa Albă”.
În opinia sa, moartea lui Trump în acele condiții ar fi zguduit din temelii încrederea susținătorilor săi în legitimitatea sistemului politic american. AI, „consilier matrimonial” și controversa imaginii cu Trump-Iisus Discuția a atins și tema inteligenței artificiale, Vance criticând folosirea AI ca substitut pentru relațiile umane — inclusiv exemplul unei persoane care apela la AI drept consilier matrimonial, idee catalogată de gazda podcastului drept „oarecum satanică”. Vance a fost de acord că eliminarea completă a omului din relațiile pentru care „Dumnezeu ne-a creat” este „foarte rea”.
În final, vicepreședintele a apărat imaginea generată cu AI, publicată de Trump pe rețelele sociale, în care acesta apărea în postura lui Iisus și care a stârnit controverse. Potrivit lui Vance, Trump nu a intenționat să îl ironizeze pe Dumnezeu, ci doar să păstreze o notă glumeață, așa cum obișnuiește frecvent.