Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Neurologi de renume mondial se întâlnesc în România. A 21-a ediție a Școlii Internaționale de Vară de Neurologie și a 14-a ediție a European Teaching Course on Neurorehabilitation-Eforie Nord are loc între 2-5 septembrie, 2026.
Neurologi din România și experți internaționali vor analiza cele mai noi direcții în diagnosticul și tratamentul bolilor neurologice Devenită o manifestare științifică de tradiție pentru medicina românească, Școala internațională de vară de neurologie își va deschide porțile celei de-a 21-a ediții pe 2 septembrie, la Eforie Nord și, până în data de 5 septembrie, va reuni, în format fizic și on line, peste 400 de participanți. Astfel, personalități ale neurologiei internaționale și naționale, cercetători științifici, profesori universitari, medici primari, specialiști și rezidenți vor aduce în dezbateri cele mai recente descoperiri științifice din neurologie, într-un dialog menit să faciliteze transferul rapid al cunoașterii din cercetare în practica medicală. Pe parcursul celor patru zile, programul științific va aborda teme de actualitate din neurologie, de la cele mai noi direcții de diagnostic și tratament până la perspectivele medicinei personalizate și la impactul tehnologiilor moderne asupra îngrijirii pacienților.
Prelegerile, sesiunile interactive și dezbaterile cu experți vor oferi participanților oportunitatea de a analiza cazuri clinice, de a schimba experiențe și de a identifica soluții pentru provocările cu care se confruntă neurologia contemporană. Mai mult, ediția din acest an se desfășoară împreună cu cea de-a 14-a ediție a European Teaching Course on Neurorehabilitation, reunind astfel, în același cadru, două direcții complementare: neurologia clinică și neuroreabilitarea. Prin amploarea sa și prin prestigiul invitaților care au confirmat prezența la eveniment, Școala internațională de vară de neurologie își reconfirmă, și la această ediție, rolul de platformă de educație medicală și de conectare a comunității neurologice românești la cele mai importante tendințe și rezultate ale cercetării internaționale.
Manifestarea științifică creează, de asemenea, un cadru privilegiat pentru dialogul dintre generații și pentru formarea profesională a tinerilor medici, care au astfel acces direct la expertiza unor nume importante ale neurologiei. Printre aceștia se numără profesorii: Nathan Bornstein (Israel), Volker Hömberg (Germania), Raad Shakir (UK), Faouzi Belahsen (Maroc), Judith Aharon Peretz (Israel), Vitalie Lisnic (Rep. Moldova), Peter Jenner (UK) și din România Dafin F.
Mureșanu, Cristina Tiu, Bogdan Ovidiu Popescu, Cătălin Jianu, Andreea Silvana Szalontay, Any Axelerad și Virgil Enatescu . „ Ne dorim ca fiecare ediție a Școlii de vară să fie mai mult decât o succesiune de cursuri și prezentări. Este un spațiu al dialogului, al întrebărilor și al ideilor care pot contribui concret la progresul neurologiei și la îmbunătățirea îngrijirii pacienților.
Faptul că, an de an, reușim să reunim specialiști consacrați și tineri medici demonstrează nevoia unei astfel de platforme și valoarea pe care o are schimbul de experiență ” a afirmat Președintele European Federation of NeuroRehabilitation Societies (EFNR) și al Societății pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN), Prof. Univ. Dr.
Dafin F. Mureșanu . Ediția din acest an își propune să consolideze legătura dintre cercetarea de vârf, educația medicală continuă și practica de zi cu zi, oferind participanților nu doar informații actualizate, ci și perspective noi asupra modului în care neurologia va evolua în anii următori.
Prima zi este dedicată provocărilor de diagnostic din practica curentă: consecințele pierderii vederii în boala Parkinson, interpretarea imagisticii prin rezonanță magnetică în boala cerebrală de vase mici și abordarea tulburărilor neurologice funcționale.