Șeful statului a transmis că România și Estonia sunt parteneri europeni apropiați și aliați NATO, cu o responsabilitate comună pentru securitatea regiunii. „Felicitări, Ülle Madise, pentru alegerea dumneavoastră în funcția de președintă a Estoniei!
România și Estonia sunt parteneri europeni apropiați și aliați NATO, uniți de o responsabilitate comună pentru securitatea regiunii noastre și a Flancului Estic al NATO, de la Marea Baltică la Marea Neagră”, a transmis Nicușor Dan, pe X . Președintele României a adăugat că își dorește o colaborare strânsă cu noua președintă a Estoniei pentru aprofundarea parteneriatului dintre cele două țări. „Aștept cu nerăbdare să colaborăm îndeaproape pentru aprofundarea parteneriatului nostru, în beneficiul securității și prosperității popoarelor noastre”, a mai spus șeful statului.
Congratulations, Ülle Madise, on your election as President of Estonia! Romania and Estonia are close European partners and NATO allies, bound by a shared responsibility for the security of our region and NATOs Eastern Flank, from the Baltic to the Black Sea. I look forward to… — Nicușor Dan (@NicusorDanRO) September 2, 2026 Ülle Madise, aleasă din primul tur Parlamentul Estoniei, Riigikogu, a ales-o miercuri pe Ülle Madise în funcția de președintă a țării, din primul tur de scrutin.
Madise a primit 71 de voturi, depășind majoritatea de 68 de voturi necesară pentru alegere, conform The Baltic Times . La scrutin au participat 78 de parlamentari. Șapte buletine au fost lăsate necompletate, iar niciun vot nu a fost declarat nul.
Sursa foto: X @Riigikogu Madise, care ocupa anterior funcția de cancelar al Justiției, a mulțumit pentru sprijinul și încrederea primite. În discursul susținut înaintea votului, ea a vorbit despre nevoia de mai multă încredere în societate și a respins ideea ca statul să decidă în locul cetățenilor cum trebuie să trăiască, să gândească sau să își construiască viitorul. Noua președintă a subliniat, de asemenea, poziția Estoniei în arhitectura de securitate europeană și apartenența țării la Uniunea Europeană și NATO.