„Opera Națională Română Iași și Opera Națională Română din Timișoara au devenit membre ale Opera Europa, una dintre cele mai importante rețele europene dedicate teatrelor de operă și companiilor lirice, alături de nume ca Teatro alla Scala, Wiener Staatsoper, Opéra National de Paris sau Royal Opera House ”, se arată în mesajul publicat pe Facebook de Ministerul Culturii. Opera Națională Română din Iași își are originile în anul 1956, când instituția și-a început activitatea cu spectacolul „Tosca”, de Giacomo Puccini.

Pe 3 noiembrie, opera ieșeană urmează să marcheze 70 de ani de la primul său spectacol. În cele șapte decenii de activitate, Opera Națională Română Iași a contribuit la dezvoltarea vieții culturale din Moldova prin spectacole de operă, balet și muzică clasică. Opera din Timișoara și-a început activitatea în 1947, cu spectacolul „Aida”, de Giuseppe Verdi, devenind un reper cultural al vestului României.

În prezent, Opera Națională Română din Timișoara include în repertoriul său spectacole de operă, operetă, musical și balet. „ Două istorii. Două orașe.

Mii de artiști și spectatori. Iar acum, opera românească își are, pe deplin meritat, locul pe marile scene ale Europei. Felicitări, Opera Națională Română Iași și Opera Națională Română din Timișoara!

”, au conchis reprezentanții ministerului.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *