Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Casa Albă și noul filtru al identității americane Înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului, Donald Trump recurge, din nou, la una dintre regulile de bază ale populismului: nimic nu mobilizează mai eficient o bază politică decât demonizarea unui dușman permanent. În America MAGA, acest dușman poartă astăzi chipul imigrantului.
Nu contează întotdeauna dacă este sau nu cetățean american, dacă are acte, familie sau copii. Nu contează nici măcar dacă este victimă sau contribuabil. Într-o politică construită pe frică, nuanțele devin incomode, iar omul devine, înainte de toate, o categorie.
Campania lui Trump împotriva imigrației continuă să electrizeze baza MAGA . În restul Americii, însă, tabloul pare unul extrem de sumbru. Politica președintelui este profund contestată, iar metodele prin care este aplicată ridică întrebări ce merg dincolo de dezbaterea clasică despre securitatea frontierelor.
Într-o singură săptămână din luna iulie, trei intervenții ale agenților ICE – serviciul american pentru imigrație – s-au încheiat cu tot atâția morți. Imaginile și relatările despre agenți mascați care acționează cu brutalitate au început să contureze o imagine pe care Statele Unite ar fi preferat, probabil, să o asocieze cu alte regimuri, nu cu propria democrație. O forță a statului care își ascunde chipul în timp ce își exercită atribuțiile se transformă într-un simbol cel puțin tulburător.
Adevărata problemă constă, însă, în faptul că brutalitatea nu pare să fie o eroare de sistem, ci parte din mesaj. În acest context, estimările „Brookings Institution” – unul dintre cele mai prestigioase think-tank-uri americane – sunt cutremurătoare: peste 100. 000 de copii ar fi fost separați de părinții lor în timpul celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump.
Aproximativ trei sferturi dintre ei sunt, probabil, cetățeni americani. În acest punct, propaganda despre „securizarea frontierelor” începe să se prăbușească sub propria greutate. Se poate discuta despre imigrație, se poate discuta despre granițe, deportări și aplicarea legii.
Toate acestea sunt subiecte legitime într-o democrație. Dar, în momentul în care separarea copiilor de părinți devine un instrument de descurajare, nu mai vorbim doar despre aplicarea legii. Vorbim despre un act de cruzime, folosit ca politică publică.
Numeroși observatori ai vieții politice de peste Ocean consideră că transformarea suferinței umane într-un spectacol politic este, poate, cel mai periculos efect al trumpismului. Cu cât imaginile sunt mai dure, cu atât mesajul pentru baza electorală este mai clar: administrația „nu glumește! ”.
Ofensiva nu se oprește, însă, la imigranții fără acte. În interiorul dreptei americane începe să se contureze o tendință nouă, mult mai periculoasă – întrebarea dacă unii cetățeni ai SUA ar trebui să aibă mai puține drepturi decât alții. Unii republicani vorbesc despre limitarea drepturilor cetățenilor naturalizați și ale celor cu dublă cetățenie, inclusiv despre restrângerea dreptului lor de a candida pentru funcții publice.
Este momentul în care discuția încetează să mai fie despre imigrație și începe să se referea la cine are voie, de fapt, să fie american. Succesul lui Zohran Mamdani, primarul New York-ului, născut în Uganda și provenit dintr-o familie cu rădăcini indiene, pare să fi amplificat această neliniște. Pentru unii, problema nu mai este doar ce spune sau ce reprezintă Mamdani.
Problema pare să fie faptul că el a ajuns acolo; că un om cu o altă origine, un alt nume și o altă poveste poate ajunge în centrul puterii americane. Iar răspunsul unor oameni politici din MAGA nu este să-l învingă democratic, ci să se întrebe dacă nu cumva regulile ar trebui schimbate. Donald Trump are o lungă istorie de declarații și politici în care rasa și originea au fost criterii evidente de diferențiere între oameni.