Mircea Abrudean, președintele Senatului, spune că Partidul Național Liberal este pregătit să treacă în opoziție, în cazul în care următoarea desemnare a președintelui este un social-democrat. „PNL este pregătit să treacă în opoziție, așa cum am afirmat în ultima perioadă, considerăm că este nevoie de formarea unui guvern cât mai rapid, un guvern care să aibă o majoritate stabilă, pentru că cred că de asta are nevoie România în această perioadă”, a declarat Mircea Abrudean .
PNL se opune învestirii unui guvern PSD Chiar dacă Sorin Grindeanu declara luni că singurele variante acceptate de social-democrați sunt ori un guvern monocolor PSD, ori un guvern „în jurul PSD”, Mircea Abrudean spune că partidul nu va beneficia de votul PNL. Mai mult, liderul PNL susține că liberalii nu sunt de acord nici cu varianta unui premier independent, cât timp PSD face parte din configurația guvernamentală. „În acest moment, Partidul Național Liberal are aceleași decizii pe care le-a reiterat de câteva ori de a nu susține un guvern din care face parte PSD.
Suntem în aceeași logică în acest moment, cu premier independent sau cu alt fel de premier. Dacă PSD va fi în acel guvern, PNL nu-l susține. Nu s-a schimbat nimic până astăzi”, a mai spus președintele Senatului.
Cine dă voturile Mircea Abrudean a vorbit și despre un eventual episod II al trădărilor în PNL. Întrebat dacă, în cazul în care membrii partidului ar vota un guvern social-democrat, contrar deciziei PNL, ar fi excluși din partid, Mircea Abrudean răspunde afirmativ. „Cred că e normal.
Nu cred că pot fi alte așteptări aici”, a validat liberalul. La Palatul Cotroceni vor avea loc discuții privind viitorul Guvern cu toate partidele pro-occidentale, iar în perioada următoare președintele ar putea face o nominalizare de premier, dacă liderii formațiunilor reușesc să se pună de acord.