În cadrul PNRR, Ministerul Dezvoltării a gestionat un portofoliu de 5. 871 de contracte și a răspuns de 19 jaloane și ținte pentru reforme, alături de alte 30 de obiective aferente unui număr de 12 investiții și subinvestiții.

„Conform primelor evaluări, toate țintele și jaloanele PNRR aflate în responsabilitatea Ministerului Dezvoltării au fost îndeplinite, atât în ceea ce privește reformele, cât și investițiile ”, a precizat Cseke Attila . Investiții locale și reforme administrative Instituția a demarat verificarea dosarelor încărcate pe platformă de beneficiari până la termenul-limită de 30 august, ministrul punctând că dacă toate aspectele respectă ghidul de finanțare, ministerul nu ar pierde „niciun euro” din fonduri. Printre principalele investiții gestionate de minister se numără eficientizarea energetică și consolidarea seismică a blocurilor de locuințe, spitalelor, școlilor și altor clădiri publice, construirea de creșe, precum și dezvoltarea traseelor cicloturistice și a infrastructurii moderne și prietenoase cu mediul din localități.

În ceea ce privește reformele administrative, Ministerul Dezvoltării menționează adoptarea Codului Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, realizarea Registrului Național al Clădirilor și instituirea unui nou cadru legislativ pentru zonele metropolitane și consorțiile administrative. Depășire record la „Valul Renovării” Cu toate acestea, cel mai semnificativ rezultat s-a înregistrat în cadrul Componentei 5 Valul Renovării, în care autoritățile au înregistrat o depășire de aproximativ 43% a indicatorului asumat. „Pentru renovarea integrată, aprofundată și moderată a clădirilor rezidențiale, PNRR avea stabilită o țintă de 3.

261. 404 mp, iar, potrivit documentelor încărcate de beneficiari până la 30 august, ora 24:00, suprafața totală declarată ca fiind renovată este de 4. 655.

200 mp, ceea ce reprezintă, în această etapă, o depășire a țintei cu aproximativ 43%”, se arată în comunicatul de presă al Instituției. „Este rezultatul unui efort comun al autorităților locale, beneficiarilor și echipelor ministerului. Urmează verificarea documentelor pentru confirmarea potrivitității și închiderea acestui proces în condițiile cerute de PNRR”, a mai transmis ministrul Cseke Attila.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *