Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Pancovele, gogoși de poveste Pancovele sunt gogoșile tradiționale ardelenești, cu un nume venit din germanul „Pfannkuchen”, preluat prin filiera maghiară. Pentru mulți ardeleni și maramureșeni, un singur cuvânt este suficient să aducă înapoi amintirea unei case cu miros de aluat prăjit și zahăr pudră: pancove.
Sunt, în esență, gogoși, dar gogoși cu o poveste și un nume care spun mult despre istoria multiculturală a Ardealului. Pancovele ardelenești sunt un desert tradițional din bucătăria românească, specific regiunii Ardealului și, în special, zonei Maramureșului, unde rămân un preparat emblematic. Sunt asemănătoare cu gogoșile obișnuite, dar au unele caracteristici distincte în ceea ce privește rețeta și modul de preparare, un aluat pufos, dospit cu drojdie, prăjit în ulei încins, până capătă o culoare aurie și o textură ușoară, aproape aerată.
Etimologia cuvântului „pancove” spune, de fapt, o poveste întreagă despre influențele culturale ale Ardealului. Multe rețete din această regiune au ajuns pe filiera austro-ungară a fostului imperiu, iar numele „pancove” își are originea în cuvântul german „Pfannkuchen” (literal, „prăjitură de tigaie”), preluat ulterior de maghiari sub forma „fánk” sau „pánk”. Interesant este că, în germană, „Pfannkuchen” denumește și clătitele, deci termenul se referă, de fapt, la orice preparat gătit la tigaie, nu neapărat la gogoși în sensul strict al cuvântului.
Din maghiară, termenul a trecut mai departe și în alte limbi din regiune, polonă și cehă (pampuch), ambele derivate tot din germanul „pfanne” (tigaie) și „kuchen” (prăjitură). Dicționarele românești consemnează termenul astfel: „PÁNCOVĂ, pancove, s. f.
(Reg. ) Gogoașă sau minciunea (de mâncat)”, regionalism specific Transilvaniei, unde uneori sunt numite și „uscățele”. Pentru mulți născuți sau crescuți în zona Clujului sau a Maramureșului, pancova rămâne, mai presus de orice, gustul copilăriei, aroma îmbietoare cu care bunica îi aștepta pe nepoți, întorși de la săniuș, în vacanțele de iarnă.
Este exact genul de preparat care nu are nevoie de ocazii speciale sau de rețete complicate pentru a rămâne memorabil, doar de o bucătărie caldă și de răbdarea de a le prăji corect. 1. Activează drojdia.
Dizolvă drojdia în puțin lapte călduț, cu o linguriță de zahăr, și lasă-o 10 minute, până face spumă, semn că este proaspătă și activă. Este esențial să verifici termenul de valabilitate al drojdiei, întrucât una veche sau inactivă va împiedica aluatul să crească. 2.
Pregătește aluatul. Pune făina cernută într-un vas adânc, adaugă zahărul, sarea și un praf de coajă de lămâie. Toarnă compoziția de drojdie activată, gălbenușurile la temperatura camerei și restul laptelui călduț, treptat.
Frământă bine, cu mâinile, până obții un aluat omogen. 3. Adaugă untul.
Încorporează untul topit, dar răcit (nu fierbinte, ca să nu „omoare” drojdia), și continuă să frămânți până aluatul devine neted, elastic și nu se mai lipește de mâini. 4. Lasă la dospit.
Acoperă vasul cu un prosop curat și lasă aluatul la dospit aproximativ 60 de minute, la loc călduț, ferit de curent, până își dublează volumul. 5. Formează pancovele.
Întinde aluatul pe o suprafață presărată cu puțină făină, la o grosime de aproximativ 1,5-2 cm, apoi decupează rondele cu ajutorul unui pahar sau al unei forme rotunde. Lasă-le să mai crească puțin, acoperite, timp de 15-20 de minute. 6.
Prăjește-le. Pregătește o cratiță cu margini înalte, cu suficient ulei încât gogoșile să plutească atunci când sunt prăjite. Adaugă-le pe rând, fără să le înghesui, au nevoie de spațiu pentru a se prăji uniform.
Prăjește-le aproximativ 2 minute pe fiecare parte, până devin aurii, apoi scoate-le pe un prosop de hârtie, pentru a elimina excesul de ulei. 7. Servește-le.
Lasă-le să se răcească puțin, apoi pudrează-le generos cu zahăr pudră vanilat. Pot fi savurate simple, cu o porție de frișcă, cu înghețată sau, de ce nu, alături de cafeaua de dimineață.