Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase FERMA DUTTON pe SkyShowtime Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » Analize » BREAKING | Deficitul se reduce cu 28 de miliarde de lei față de 2025 și coboară la 2,34% din PIB, anunță Ministerul Finanțelor BREAKING | Deficitul se reduce cu 28 de miliarde de lei față de 2025 și coboară la 2,34% din PIB, anunță Ministerul Finanțelor 31 aug. 2026 Andreea Pavel • Analize –> SHARE: WhatsApp icon Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Deficitul se reduce cu 28,36 miliarde de lei față de 2025 și coboară la 2,34% din PIB, anunță Ministerul Finanțelor într-un comunicat de presă de luni dimineață. Execuția bugetului general consolidat pe primele șapte luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 48,08 miliarde de lei, cu 28,36 miliarde de lei mai mic față de deficitul de 76,44 miliarde de lei înregistrat în aceeași perioadă a anului 2025, o reducere nominală de 37%.
Ca pondere în PIB, acesta a coborât de la 3,99% la 2,34%, o îmbunătățire de 1,65 puncte procentuale. Evoluția confirmă continuarea procesului de consolidare fiscal-bugetară, susținut de creșterea veniturilor și de menținerea unui ritm moderat al cheltuielilor publice. De asemenea, structura acestei ajustari este importantă.
Veniturile bugetare au crescut cu 11,2%, în timp ce cheltuielile totale au avansat cu doar 2,9%. În același timp, investițiile au continuat să crească. Astfel, reducerea deficitului nu s-a făcut prin oprirea investițiilor, ci printr-un control mai bun al cheltuielilor curente și prin creșterea veniturilor.
„Datele la șapte luni arată că menținem consecvent trendul de reducere a deficitului bugetar şi stabilizare a finanțelor publice. Reducerea cu 1,65 puncte procentuale a deficitului este dovada unei gestiuni echilibrate, în care responsabilitatea fiscală se îmbină cu sprijinul direct pentru economie. Am continuat fără întrerupere rambursările de TVA, restituind peste 20,4 miliarde de lei companiilor pentru a le asigura lichiditatea necesară, și am direcționat resursele cu prioritate către marii piloni de dezvoltare, unde investițiile din fonduri europene și PNRR au înregistrat un avans de peste 60%.
Pe măsură ce consolidăm această bază mai sănătoasă a finanțelor publice, următorul pas este să transformăm stabilizarea în creștere economică sănătoasă și sustenabilă” , a declarat Alexandru Nazare, ministrul finanțelor. Veniturile totale au însumat 412,31 miliarde de lei în primele șapte luni ale anului 2026, marcând o creștere de 11,2% în termeni anuali. Ca pondere în PIB, veniturile totale au avansat cu 0,71 puncte procentuale, evoluție susținută atât de veniturile fiscale, cu precădere TVA și impozite și taxe pe proprietate, cât și de fondurile europene atrase.
Veniturile fiscale au crescut cu 15,4%, până la 214,32 miliarde de lei, iar ponderea lor în PIB a urcat de la 9,69% la 10,42%. Dinamica veniturilor fiscale a fost susținută de evoluția mai multor categorii de încasări bugetare. Încasările nete din TVA au înregistrat 88,55 miliarde de lei, în creștere cu 26,5% an/an.
Dinamica a fost determinată de majorarea cu 21,7% a încasărilor brute, pe fondul noilor cote aplicate prin Legea nr. 141/2025, concomitent cu intensificarea restituirilor de TVA către mediul privat, care au urcat cu 4,6%, atingând 20,48 miliarde de lei față de 19,59 miliarde de lei în perioada similară din 2025.