Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Originea și dezvoltarea limbii române „În fiecare zi este bine să ne gândim la starea limbii noastre și să veghem asupra ei. ” – ne îndeamnă profesorul Ioan-Aurel Pop.
Și o face cu argumente și exemple, cu blândețe și erudiție. Luați aminte! Dezvelirea miezului (chestiunii): „Aud pe ici-pe colo că nu ne-ar mai trebui limba lui Neacșu din Câmpulung, nici a cronicarilor, nici a lui Dimitrie Cantemir, nici a lui Mihai Eminescu și nici a lui Mircea Eliade.
Este vorba de limba română, în toate stadiile și în toate formele sale de existență și de dezvoltare. Iar dacă unii spun, totuși, câteodată că limba ne mai trebuie, alții, chiar dacă o folosesc, o pervertesc în fel și chip. ” Exemple: „Tot mai des aflu că românii «plătesc» sau «aduc tribut» cuiva și îmi vine să mă bucur că au revenit timpurile Evului Mediu, pe care le-am studiat toată viața și le-am înțeles doar în parte.
Dacă ar reveni printre noi, am putea cunoaște aceste timpuri medievale direct, cu toții. În Evul Mediu cel real, românii plăteau tribut turcilor și am putea vedea pe viu cum se întâmpla acest lucru. Acum, românii «îi plătesc tribut» lui Elvis Presley, lui Michael Jackson, Mădălinei Manole sau chiar eroilor căzuți.
Este drept că traducătorul automat zice, de cele mai multe ori – mai ales dacă nu insiști – că «to pay a tribute» înseamnă «a plăti tribut». Dar cum și de ce să plătească oamenii de-acum «tribut» acestor personaje și acelor eroi. ” Aceeași idee: „Simplu, pentru că traducerea este greșită și pentru că românii preiau copios decalcuri din limba engleză, adică expresii pe care le traduc cuvânt-cu-cuvânt, fără să știe că este vorba despre expresii, cu sensuri diferite în raport cu sensul fiecărui cuvânt luat separat și alăturat altui cuvânt.
«To pay a tribute» înseamnă «a aduce omagiu» sau, cu precădere dacă e vorba de eroi, «a aduce prinos/prinosul». În filmele cu mafioți americani din alte timpuri, se vedea cum șeful cel mare era îndrituit, printr-un fel de cutumă devenită obligatorie, să primească periodic mărturiile de supunere din partea subordonaților, a membrilor «familiei», din partea mafioților mai mici decât el (sărutatul mâinii, îngenuncherea, ca-n Sicilia sau Calabria din alte timpuri). Expresia din engleză care denumea gestul este tot «to pay tribute».
Dar nu se traducea niciodată în sensul că emulii îi «plăteau tribut» capului mafiei. Este drept că și «nașul» mafiot nu este nașul de botez de la noi, iar dacă scriem nașul, punem ghilimele. ” Tot aici: „La fel, în multe filme din România sau în alte emisiuni TV, adjectivul (adverbul) englez «pathetic», preluat din clasicismul greco-roman, prin mijlocirea francezei, se traduce aproape invariabil ca «patetic».
Or, «pathetic» din engleză înseamnă «jalnic», iar «patetic» din românește înseamnă «plin de patos», «plin de sentiment», «plin de avânt». Distanța este ca de la cer la pământ. Tot așa este și cu pervertirea superlativului românesc după modelul limbii engleze.
În engleză, expresii precum «the third largest city in United States» sunt curente și se traduceau (corect) până nu demult prin «al treilea oraș ca mărime din Statele Unite». Nimeni nu se mira de ce și toată lumea pricepută știa că așa era corect. Cei care nu știau de ce era corect așa preluau corectitudinea de la cei care știau.
Azi, auzi aproape invariabil: «al treilea cel mai mare oraș din Statele Unite». Forma aceasta este în românește contra naturii. ” „Natura limbii noastre nu o acceptă, nu o asimilează încă – a continuat Ioan-Aurel Pop.
În limba română, superlativul (ca grad de comparație al adjectivelor) este de două feluri, relativ și absolut. Ele nu se folosesc niciodată simultan. Adică, se zice fie «al treilea oraș este», fie «cel mai mare oraș este».
«Cel mai mare al treilea» este un nonsens. În toate limbile romanice este exact așa. Engleza are cu totul alt specific, deși vocabularul său este majoritar romanic, preluat în timp prin mijlocirea francezei.