Cod galben de averse Duminică, între orele 13. 00 și 20.

00, va fi în vigoare o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică valabilă în județele Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Buzău, Brașov, Prahova, Dâmbovița, Argeș și Vâlcea. ANM anunță că local în Carpații Orientali, Meridionali și în nord-vestul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale moderate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului, de 50-70 km/h și izolat grindină de mici dimensiuni. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 15-20 l/mp și izolat 25-30 l/mp.

Fenomene specifice instabilității atmosferice vor fi și în restul zonei montane și pe arii restrânse în Transilvania și zonele submontane ale Moldovei. Cod galben de caniculă O altă avertizare Cod galben, în vigoare luni între orele 10. 00 și 21.

00, vizează județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Arad, Alba, Hunedoara, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman. În aceste zone vor fi temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade, cu cele mai mari valori în Câmpia de Vest. ANM: Maxime de 33 de grade în Capitală Potrivit prognozei speciale pentru București, duminică vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil pe parcursul zilei și mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul a 31 de grade și cea minimă va fi de 15-17 grade. Luni, vremea se va menține călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat.

Temperatura maximă va fi de 32-33 de grade.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *