La cel mai recent bilanț disponibil, 91. 965 de alegători votaseră împotriva reluării negocierilor cu Bruxelles-ul, iar 85.
524 pentru, ceea ce înseamnă aproximativ 51,8% pentru „Nu” și 48,2% pentru „Da” dintre voturile valabil numărate. Numărătoarea s-a transformat într-un adevărat thriller electoral. Tabăra proeuropeană a condus în primele ore, ajungând la un moment dat la 51,2%, însă avantajul s-a evaporat pe măsură ce au început să sosească voturile din zonele rurale.
În jurul orei locale 03:00, „Nu” a trecut pentru prima dată în față. Reykjavík a precizat „Da”, provincia a tras Islanda spre „Nu” Referendumul a scos la iveală o ruptură clară între capitală și restul țării. În circumscripția Reykjavík Nord, rezultatul final a fost de 57,5% pentru „Da” și 42,5% pentru „Nu”, iar în Reykjavík Sud, tabăra favorabilă negocierilor a câștigat cu aproximativ 54,5%.
Situația s-a inversat însă puternic în afara capitalei. În circumscripția Sud, ultimele date indicau peste 60% pentru „Nu”, iar în Nord-Est tabăra eurosceptică avea 59%, față de 41% pentru „Da”. În Sud-Vest, una dintre zonele decisive prin numărul mare de alegători, „Nu” conducea cu 51,5% la 48,5% în ultimul lot de voturi publicat.
Politologul Hafsteinn Einarsson a afirmat pentru RÚV că, după încheierea numărătorii în Reykjavík, „ar trebui să se întâmple multe” în circumscripția Sud-Vest pentru ca rezultatul final să mai fie altul decât o victorie a taberei „Nu”. Televiziunea publică islandeză și-a actualizat ulterior relatarea cu concluzia că „totul indică faptul că islandezii au respins reluarea negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană”. Islandezii nu au votat direct dacă intră sau nu în UE Referendumul de sâmbătă, 29 august, nu a fost unul privind aderarea propriu-zisă a Islandei la Uniunea Europeană.
Întrebarea adresată alegătorilor a fost dacă Islanda ar trebui să reia negocierile de aderare cu Uniunea Europeană. În cazul unei victorii a taberei „Da”, negocierile ar fi putut începe din nou până la sfârșitul anului 2026 și ar fi durat, potrivit estimărilor guvernului, aproximativ 18-24 de luni. Orice acord rezultat ar fi trebuit apoi supus unui al doilea referendum, de această dată privind aderarea efectivă la UE.
Islanda a depus cererea de aderare în 2009, după criza financiară care a lovit puternic țara, iar negocierile au început în 2010. Procesul a fost suspendat în 2013, după venirea la putere a unui guvern eurosceptic. În 2015, autoritățile islandeze au declarat negocierile încheiate, deși Bruxelles-ul a continuat să considere cererea de aderare valabilă.
Peștele, suveranitatea și costul vieții au împărțit Islanda Una dintre principalele teme ale campaniei a fost controlul asupra zonelor de pescuit, un domeniu strategic pentru economia Islandei. Oponenții aderării au avertizat că intrarea în UE ar putea reduce controlul Reykjavíkur asupra resurselor maritime și ar limita autonomia țării în domeniul agriculturii și pescuitului. Tabăra proeuropeană, susținută inclusiv de premierul Kristrún Frostadóttir, a argumentat că apropierea de UE ar putea aduce mai multă stabilitate economică, dobânzi mai mici și o protecție mai mare într-un climat geopolitic tot mai instabil.
Participarea a fost ridicată, iar peste 23% dintre alegători votaseră deja anticipat înainte de deschiderea secțiilor în ziua referendumului. Aproximativ 272. 000-273.
000 de persoane erau înscrise pe listele electorale. Dacă avantajul taberei „Nu” se confirmă la finalul numărătorii, perspectiva reluării negocierilor de aderare a Islandei la UE va fi, cel mai probabil, înghețată din nou pentru următorii ani.