Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Secretul gospodinelor pentru ceapă și usturoi care rezistă toată iarna Ceapa bine uscată poate rezista 4-6 luni, iar usturoiul, uneori chiar până primăvara. Ai muncit toată vara la grădină sau ai cumpărat saci întregi de ceapă și usturoi de la piață, la preț bun, iar acum vrei să te asiguri că nu se strică la mijlocul iernii.
Veste bună: cu câteva reguli simple, respectate din start, ceapa poate rezista 4-6 luni, iar usturoiul, uneori chiar până primăvara. Secretul nu e complicat, dar câțiva pași greșiți chiar de la început pot strica toată munca. Cea mai mare greșeală pe care o fac mulți dintre noi nu e locul unde punem ceapa la păstrat, ci graba de a o pune la păstrat prea repede.
Ceapa și usturoiul trebuie lăsate să se usuce bine înainte de orice altceva, la soare, cu tot cu frunze, într-un loc bine aerisit, la o temperatură de cel mult 25-27 de grade Celsius, întorcându-le din când în când timp de câteva zile. Cât timp sunt încă umede sau proaspăt recoltate, bulbii nu trebuie atinși deloc, o atingere cât de mică, în această fază, îi face să încolțească sau chiar să putrezească mai repede. Dacă nu ai unde să le usuci la soare, un spațiu cald, uscat și bine aerisit funcționează la fel de bine.
După ce s-au uscat complet, inclusiv coaja, care ar trebui să fie uscată în proporție de peste 98%, păstrând bulbul din interior suculent, tai coada, lăsând doar câțiva milimetri, și abia atunci sunt gata pentru depozitarea propriu-zisă. Aici vine, poate, cea mai importantă regulă, des ignorată: ceapa și usturoiul nu se păstrează nici la frigider, nici în beciuri umede, nici la congelator, pentru depozitare pe termen lung. Au nevoie de un loc uscat, răcoros și bine aerisit: o cămară, un dulap ventilat, un balcon închis, ferit de umezeală și de îngheț direct.
Evită și pungile de plastic, nu permit circulația aerului și creează exact mediul umed pe care mucegaiul îl adoră. La fel, ține ceapa departe de cartofi la depozitare: cartofii eliberează un gaz care grăbește stricarea cepei, deci cele două nu ar trebui să stea niciodată în același loc. Împletiturile.
Poate cea mai veche și mai eficientă metodă: după ce funiile (cozile) de ceapă sau usturoi s-au uscat bine la soare, se împletesc frumos, folosind chiar frunzele proprii, fără să fie nevoie de vreun material suplimentar. Rezultatul se agață apoi într-un loc uscat și răcoros, economisește spațiu și, sincer, arată și superb într-o cămară. Lăzile cu strat de nisip sau paie.
O metodă clasică de la țară: bulbii se așază în lădițe, în straturi, alternate cu nisip uscat sau paie, care absorb excesul de umiditate și mențin o temperatură constantă. Sarea, pentru usturoi. O metodă mai puțin cunoscută, dar eficientă: se pune un strat generos de sare de mină neiodată (sau sare grunjoasă) la baza unui borcan, se adaugă căpățânile de usturoi, păstrând puțină distanță între ele, apoi se acoperă cu încă un strat de sare și se repetă până se umple recipientul.
Ultimul strat trebuie să fie tot de sare, peste care se pune un tifon curat, în loc de capac ermetic (usturoiul are nevoie, tot timpul, de aerisire). Ținut la loc răcoros, se păstrează bine o perioadă lungă. Pungile de hârtie, perforate.
Dacă nu ai spațiu pentru lăzi sau împletituri, pungile de hârtie funcționează surprinzător de bine, fă mai multe găuri mici în partea superioară a pungii, la aproximativ 1 centimetru distanță una de alta, umple punga doar până la jumătate (exact până unde încep găurile), apoi capsează-o. Poți pune și o etichetă, ca să știi ce e în fiecare pungă, dacă ai mai multe soiuri. Chiar dacă ai depozitat totul corect, merită să verifici periodic recolta, îndepărtează imediat orice bulb care arată semne de mucegai, e moale, umed sau miroase neplăcut.