„România a avut relații istorice bune și cu țările africane după ce și-au câștigat independența și cu țările asiatice care sunt membre ale Francofoniei”, a declarat Dacian Cioloș, vineri, la TVR Info. Fostul premier spune că încearcă să transforme poziția României într-un avantaj al candidaturii sale.

„Încerc să pun în valoare și aceste avantaje pe care le am în calitate de român, aparținând unui stat care e perceput ca nefiind conflictual, neavând dispute istorice cu alte state membre și care poate să aducă la masă interese, viziuni divergente și să medieze”, a afirmat Cioloș. Cioloș mizează pe experiența de premier și comisar european În același timp, D acian Cioloș își prezintă experiența politică și administrativă drept un atu față de contracandidatele sale. El a amintit că a condus Guvernul României, a făcut parte din Comisia Europeană și a condus un grup politic european cu reprezentanți din mai multe state și partide.

„Asta mi-a dezvoltat puțin și competențe și abilități legate de mediere, de negociere, care sunt foarte utile într-o organizație internațională”, a precizat Cioloș. Fostul premier consideră că acest profil, combinat cu poziționarea diplomatică a României, îl poate ajuta într-o organizație în care secretarul general are inclusiv atribuții legate de medierea și prevenirea tensiunilor dintre statele membre. Africa, importantă și în proiectul economic al lui Cioloș Componenta africană se regăsește și în proiectul economic cu care Cioloș merge în competiție.

El susține că Francofonia trebuie să depășească modelul centrat aproape exclusiv pe limbă, cultură și educație și să ofere avantaje concrete cetățenilor din statele membre. „Francofonia economică și, de fapt, francofonia utilă, limba franceză aducătoare de oportunități, e obiectivul principal pe care eu l-am afișat”, a declarat Cioloș. Fostul premier spune că învățarea limbii franceze trebuie să fie legată mai direct de accesul la locuri de muncă, antreprenoriat și dezvoltare economică.

„Dacă învață limba franceză, nu doar să aibă o diplomă că au învățat limba franceză, ci să le aducă oportunități de antreprenoriat, să găsească mai ușor loc de muncă, să comunice mai ușor într-o lume în care contactele înseamnă foarte mult”, a precizat el. Cioloș a comparat Francofonia cu Commonwealth-ul și a susținut că, deși statele francofone au un potențial economic important, cooperarea economică dintre ele este mai puțin dezvoltată. „Avem o marjă importantă de manevră și în Francofonie”, a afirmat el.

Tinerii și femeile, două priorități Cioloș a indicat tinerii și femeile drept două dintre categoriile pe care vrea să le transforme în priorități ale unui eventual mandat. În cazul tinerilor, fostul premier spune că însăși supraviețuirea Francofoniei depinde de capacitatea organizației de a demonstra că limba franceză oferă avantaje concrete. „Tinerii sunt o prioritate pentru că de alegerea lor pragmatică de a învăța sau nu limba franceză depinde de fapt viitorul Francofoniei.

Dacă tinerii vor alege să învețe limba franceză, Francofonia va perdura, dacă nu, nu”, a declarat el. În ceea ce privește femeile, Cioloș a arătat că acestea au un rol esențial în numeroase comunități din statele francofone, inclusiv în dezvoltarea economică și în prevenirea conflictelor. „În foarte multe comunități din state francofone dezvoltarea economică, dezvoltarea comunitară, chiar și evitarea unor conflicte depinde foarte mult de femei”, a precizat fostul premier.

Inteligența artificială, agricultura și schimbările climatice Cioloș vrea ca Francofonia să își extindă cooperarea și către domenii considerate strategice, de la inteligență artificială și noile tehnologii până la agricultură și adaptarea la schimbările climatice. El a subliniat că organizația are avantajul de a reuni state de pe toate continentele, ceea ce poate facilita schimbul de experiență și de bune practici. Fostul premier și-a invocat inclusiv pregătirea de agro-economist.

„Securitate alimentară, cooperarea în domeniul agriculturii, a mediului, e un subiect important. Cooperarea economică () devine din ce în ce mai mult în centrul atenției și în Francofonie”, a precizat Cioloș. El susține că Francofonia trebuie să devină mai influentă la nivel internațional, dar, în același timp, să răspundă mai bine nevoilor concrete ale cetățenilor din statele membre.

„E important să dăm mai multă vizibilitate și influență Francofoniei ca organizație politică la nivel internațional”, a declarat Cioloș, adăugând că organizația trebuie să țină cont și de oamenii care învață franceza și vor „să-și amelioreze viața” prin această competență. Rezultatul competiției pentru conducerea Francofoniei va fi cunoscut în luna noiembrie, la reuniunea programată în Cambodgia.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *