Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Leul s-a apreciat față de euro, dar a pierdut teren în fața dolarului Leul a câștigat teren în fața monedei europene la finalul săptămânii. Banca Națională a României (BNR) a stabilit vineri un curs de 5,2584 lei pentru un euro, valoare în scădere cu 0,04 bani (-0,01%) comparativ cu ședința precedentă, când moneda unică înregistra 5,2588 lei.

Pe de altă parte, moneda naţională s-a depreciat faţă de dolarul american, care a fost cotat la 4,5171 lei, în creştere cu 0,10 bani (+0,2%), comparativ cu joi, când s-a situat la 4,5161 lei. Moneda naţională s-a depreciat şi în raport cu francul elveţian, iar BNR a afişat un curs de 5,6194 lei, în urcare cu 1,48 bani (+0,25%), faţă de 5,6046 lei, în cotaţia anterioară. Gramul de aur s-a scumpit, vineri, până la valoarea de 669,0168 lei, de la 665,4259 lei, în şedinţa precedentă.

Citește pe Antena3. ro „Au avut noroc. Dacă întârziam 20 de minute, cred că nu-i mai găseam”.

Cum a fost salvat echipajul navei lovite în Marea Neagră &times Citește pe LongevityMagazine. ro Sauna poate face mai mult decât să crească temperatura corpului – poate activa sistemul imunitar Citește pe Fanatik. ro U Craiova, prima lovitură după eliminarea din Europa League!

Negocieri cu un fotbalist brazilian de 1.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *