Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată ANAF vinde un apartament din Oravița cu 50. 650 de lei grevat de sarcini.

Un apartament cu două camere a fost scos la licitație de ANAF la prețul de epornire de 50. 650 de lei, echivalentul a circa 10. 000 de euro.

Acesta se află în Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, iar oferta vine cu un detaliu important: autorităţile fiscale vând doar o costă de 1/2 din apartament . Proprietatea se află pe strada Eftimie Murgu nr. 80 şi este administrată în unei proceduri de executare derulate de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

Potrivit anunţului publicat pe platforma de licitaţii a ANAF, preţul de pornire este identic cu valoarea de evaluare a imobilului. Vânzarea este scutită de TVA, iar persoanele interesate să participe la licitaţie trebuie să achite o taxă de participare de 5. 065 de lei.

Suma de aproximativ 10. 000 de euro nu este preţul pentru întregul apartament. ANAF scoate la licitaţie doar jumătate din dreptul de proprietate asupra locuinţei.

Apartamentul are două camere, bucătărie şi dependinţe şi o suprafaţă utilă de 42,23 de metri pătraţi. Proprietăţii îi revine şi o cotă de 16 metri pătraţi din terenul aferent părţilor de folosinţă comună. Locuinţa este situată la etajul al doilea al unui bloc construit în anul 1970.

În descrierea publicată de ANAF, apartamentul este renovat, iar clădirea are structură de rezistenţă din beton armat. Accesul la imobil se realizează pe cale rutieră. Cei interesaţi de proprietate trebuie să ţină cont şi de situaţia juridică a acesteia.

Documentaţia ANAF menţionează existenţa mai multor sarcini şi măsuri de urmărire asupra imobilului. Printre acestea se află un drept de ipotecă şi o interdicţie de grevare şi înstrăinare în favoarea BCR – Sucursala Judeţeană Caraş-Severin. În acelaşi timp, în documentele publicate de ANAF este menţionat şi un drept de ipotecă în favoarea Fiscului.

Acesta are la bază o ordonanţă de luare a măsurilor asigurătorii emisă în dosarul nr. 145/P/2014, din 23 ianuarie 2014, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa. Prin urmare, preţul redus trebuie analizat în contextul cotei de proprietate scoase la vânzare şi al situaţiei juridice a imobilului.

Anunţul pentru proprietatea din Oraviţa este publicat pe platforma de licitaţii a ANAF, în perioada 20 august – 19 septembrie 2026. Pentru detalii privind gradul de uzură, eventualele semne particulare şi constatările referitoare la starea proprietăţii, ANAF face trimitere la raportul de evaluare. Imobilul este înscris în Cartea Funciară nr.

31003-C1-U7 Oraviţa, potrivit Observator .

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *