Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Kansou Hazem, care a fost liderul grupului PSD din CGMB, este şi city manager al Sectorului 4. El şi-a înaintat demisia după ce Parlamentul a adoptat, în această săptămână, Legea ANI.

„În ceea ce priveşte administratorii publici, legea prevede că, odată cu promulgarea, aceştia vor intra în categoria persoanelor supuse aceloraşi incompatibilităţi ca primarii şi viceprimarii. Practic, vor avea un statut similar celui de demnitar şi nu vor mai putea fi, de exemplu, şi consilieri generali sau să ocupe alte funcţii ori poziţii în consilii de administraţie. După ce legea era promulgată, aveam un termen de 30 de zile pentru a opta, dar am zis să nu mai lungesc”, a precizat el, pentru Agerpres.

Potrivit acestuia, printre consilierii generali care urmează să ia o decizie se numără şi Ştefan Florescu (PMP), care este city manager la Sectorul 6. Consilieri generali din grupurile PNL, AUR şi PUSL au exprimat, în şedinţa de vineri, aprecieri pentru activitatea lui Kansou Alexandru Hazem în Consiliul General.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *