„Bineînțeles că toți ne dorim mai mult, eu personal îmi doresc play-off-ul, băieții sunt convinși că își doresc același lucru, muncim pentru acest lucru”, a afirmat Bogdan Andone, vineri dimineață, în conferința premergătoare confruntării cu Sepsi, din etapa a șaptea din Superliga României. Antrenorul piteștenilor spune însă că obiectivul principal este ca formația să fie în prima ligă și în sezonul viitor, înainte ca echipa să poată spera la o performanță mai importantă.

„Chiar dacă pare puțin dureros, delicat, cel mai important lucru e că și în sezonul viitor FC Argeș să fie în Liga 1. De aici plecăm discuția mai departe”, a mai spus Andone. FC Argeș ocupă locul 5, cu 10 puncte, la trei puncte de lider, înaintea partidei cu Sepsi, programată sâmbătă, de la ora 18:30, pe Stadionul Municipal din Mioveni.

Covăsnenii sunt pe poziția a 11-a, cu 7 puncte, dar au pierdut un singur meci până acum. Tehnicianul piteștenilor atrage atenția că sezonul este lung, iar echipa încă nu a ajuns la dorit. „Încă echipa nu s-a așezat pentru că au venit jucători noi, care au nevoie de timp de acomodare, care nu sunt 100% din punct de vedere fizic încă și probabil mai va dura.

Din păcate, așa s-a întâmplat în acest sezon, au trecut deja șase etape și încă nu suntem la același nivel fizic și la o atmosferă de stabilitate cumva în cadrul echipei”, a explicat Andone. Andone vrea mai multă eficiență în atac Unul dintre aspectele pe care antrenorul vrea să le îmbunătățească este jocul ofensiv. „Ne dorim acest aspect, lucrăm la acest aspect, încercăm să ne îmbunătățim.

Încercăm să găsim soluții și ca sistem de joc. Băieții să fie poate mai lucizi, mai inspirați în fața porții, pentru că ne-am creat situații de gol și la Galați, unde nu e simplu, dar până la urmă execuția finală sau decizia finală nu a fost cea mai bună, ceea ce ne-a costat la meciul de la Galați. Sper ca ușor-ușor, începând chiar de mâine, să ne îmbunătățim aceste lucruri”, a spus antrenorul.

FC Argeș nu se va putea baza pe Robert Sierra, accidentat în partida de la Galați. Andone a validat că fotbalistul nu va face parte din lot pentru confruntarea de sâmbătă. „Robert este un jucător care este important pentru echipă, prin spiritul lui de luptă, prin modul lui de joc, dar întotdeauna trebuie să găsim soluții.

Niciun jucător nu este de neînlocuit, așa că cine va intra în locul lui va trebui să profite de șansă, să facă un meci bun”, a spus Andone. „Cel mai important este să câștigăm” Andone se așteaptă la un meci dificil împotriva lui Sepsi, felicitându-l, de asemenea, pe omologul său, Ovidiu Burcă. „Este o echipă bine organizată, o echipă care a pierdut doar un singur joc, în prima etapă la Rapid.

Ovidiu Burcă merită felicitări pentru echipa pe care a creat-o, pentru ce a făcut acolo”, a spus Andone. Antrenorul lui FC Argeș consideră că este foarte important să câștige jocul de sâmbătă. „Cel mai important lucru mâine este să reușim să câștigăm jocul.

Trebuie să rămânem concentrați pe ce avem de făcut și mental, și din punct de vedere fizic, al atitudinii, pentru că e important”, a mai spus el. Bogdan Andone le-a transmis și un mesaj suporterilor lui FC Argeș, cărora le cere să fie alături de echipă, inclusiv în perioadele mai dificile. „E foarte important ca acești băieți, această echipă, să aibă o susținere, să aibă suportul suporterilor, să fie stadionul plin, pentru că, cum am spus, e un sezon lung, e un sezon care nu va fi simplu din niciun punct de vedere.

Doar împreună putem reuși să facem rezultatele pe care ni le dorim”, a conchis tehnicianul.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *