Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sursa foto: Luju. ro/Magistratul Radu George Bucurică este de negăsit și a fost dat în urmărire Procurorul suspendat George Bucurică (PT Caraș-Severin) a dispărut chiar din sediul instanței supreme, părăsind clădirea înainte ca judecătorii să pronunțe mandatul definitiv de arestare preventivă.
Înalta Curte a decis ulterior arestarea preventivă a magistratului pentru 30 de zile. Polițiștii din Ilfov au primit mandatul și au început căutările pentru identificarea și prinderea acestuia, potrivit informațiilor transmise de IPJ Ilfov. George Bucurică este cercetat după un incident petrecut într-un local din comuna Ribița, județul Hunedoara.
Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi pulverizat spray iritant-lacrimogen spre un polițist, după care ar fi încercat să plece cu mașina și ulterior ar fi fugit având asupra sa un pistol cu muniție letală. În timpul intervenției, imaginile surprinse de camerele bodycam ale polițiștilor arată că Bucurică avea pistolul în mână în timp ce era urmărit și le cerea agenților să nu tragă. Arma ar fi avut un cartuș pe țeavă, potrivit relatării din motivarea instanței.
Incidentul a avut loc în luna august. Procurorul avea asupra sa un pistol Walther de calibru 9×19 mm, un cuțit și un spray lacrimogen, iar permisul său de port-armă fusese anulat anterior, potrivit informațiilor din dosar. Citește pe Antena3.
ro Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit × Citește pe LongevityMagazine. ro 10 alimente care stimulează tranzitul intestinal și combat constipația Citește pe Fanatik.