BUCUREȘTI, 27 August 2026 — Genetec Inc. („Genetec”), lider global în software de securitate fizică pentru companii, a comunicat astăzi că rapoartele independente realizate de Omdia și Novaira Insights au plasat din nou compania pe primul loc la nivel mondial pe piața software-ului de management video.

Ambele rapoarte arată că Genetec și-a crescut cota de piață în 2025, consolidându-și poziția de lider pe această piață de mai multe miliarde de dolari, într-un context în care organizațiile din întreaga lume își modernizează operațiunile de securitate fizică. Potrivit celor mai recente cercetări Omdia, Genetec a înregistrat o creștere de 20%, comparativ cu avansul de 13,3% al pieței de software pentru supraveghere video și VSaaS. Furnizorii clasați pe locurile al doilea și al treilea nu au ținut pasul, încheind anul la același nivel sau în scădere.

„Creșterea de pe această piață nu este distribuită uniform”, a afirmat Paul Bremner, Practice Leader pentru securitate fizică la Omdia. „Clienții se orientează tot mai mult către furnizorii capabili să ofere soluții cloud, on-premises și hibride prin intermediul unei singure platforme deschise, iar acești furnizori câștigă cotă de piață în detrimentul celor care nu dispun de aceste capabilități.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *