Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase FERMA DUTTON pe SkyShowtime Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » Analize » Republica Moldova 35 de ani de la declararea independenței o cronologie personală Republica Moldova 35 de ani de la declararea independenței o cronologie personală 27 aug. 2026 Petru Clej • Analize –> SHARE: WhatsApp icon Vitalie Ciobanu și Petru Clej la statuia lui Ștefan cel Mare de la Chișinău, Foto: Petru Clej Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Am ajuns în Republica Moldova pentru prima oară în august 1995, în trecere către Ucraina unde am realizat un reportaj pentru BBC în regiunea Odesa. Am intrat prin punctul de trecere a frontierei Oancea – Cahul și am străbătut sudul țării, care părea pustiu și-mi aduc aminte când am trecut prin Vulcănești, în Găgăuzia, absolut toate inscripțiile erau în rusă.
În 1996 am revenit pentru acoperirea alegerilor prezidențiale în care primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, era concurat, între alții, de președintele parlamentului, Petru Lucinshi, prim-ministrul Andrei Sangheli, liderul Partidului Comuniștilor Vladimir Voronin și liderul Partidului Forțelor Democratice (PFD), Valeriu Matei. A fost primul meu contact real cu această fostă republică sovietică în care elementul românesc îmi părea aproape complet obturat de influența rusească: limba română vorbită de cei mai mulți oameni era de fapt rusă tradusă în românește, așa numita limbă moldovenească. Am găsit acolo o sărăcie lucie, cu salarii și pensii neplătite cu lunile sau plătite în natură, de pildă în sticle de votcă sau lemne de foc.
Am ajuns atunci pentru prima dată în Transnistria, la Tiraspol, unde Uniunea Sovietică era prezervată perfect. L-am intervievat pe Grigore Mărăcuță, președintele Sovietului Suprem al auto-proclamatei Republici Moldovenești Nistrene, regiune separatistă care supraviețuiește cu ajutor masiv, inclusiv militar, din partea Federației Ruse. Am dat peste un exemplu reprezentativ al spălării pe creier de tip sovietic.
Alexandru „Sandu” Canțîr, șeful biroului BBC Chișinău și un bun prieten Foto: Petru Clej În turul al doilea al prezidențialelor s-au înfruntat Snegur și Lucinschi, cel din urmă, ultimul fost prim-secretar comunist din perioada URSS fiind ales cu sprijinul lui Sangheli și Voronin. Amintirea cea mai plăcută a acestei călătorii în Republica Moldova a fost prietenia înnodată cu Alexandru “Sandu” Canțîr, corespondentul BBC la Chișinău, de care mă leagă atâtea lucruri din jurnalism și din afara sa. Am revenit în 1997 la Chișinău unde prin coincidență avea loc premiera piesei Medeea maghiară, a dramaturgului Arpad Goncz, la acea vreme președinte al Ungariei în vizită la Chișinău, prilej cu care i-am luat un scurt interviu, că și președintelui Lucinschi, prezent la premieră, cu toată opoziția gorilelor prezidențiale care mă țineau la distanță.
În 1998 am fost în Republica Moldova de două ori: pentru prima oară la alegerile parlamentare unde Comuniștii lui Voronin (PCRM) s-au clasat pe primul loc, dar au fost nevoiți să rămână în opoziție după formarea unei coaliții între Convenția Democrată a lui Snegur și Iurie Roșca, Blocului pentru o Moldovă Democrată și Prosperă (pro-Lucinschi) și PFD-ul lui Matei. Îmi aduc aminte de o deplasare în Găgăuzia când am luat în mașină un tânăr autostopist găgăuz care mi-a explicat de ce a votat pentru PCRM.