Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Metoda prin care copiii învață să se descurce singuri, fără telefon și fără părinți Într-o lume în care părinții pot urmări în timp real fiecare pas al copiilor pe telefon, o tradiție a organizațiilor de cercetași din Belgia merge exact în direcția opusă: copii de doar 11 ani sunt lăsați să se descurce singuri, fără adulți și fără acces permanent la smartphone, uneori parcurgând zeci de kilometri pentru a ajunge la următoarea tabără. Activitatea, numită „dropping”, presupune ca grupuri de copii să fie duse într-un loc necunoscut, cu sarcina de a găși singure drumul spre destinație, fără însoțire permanentă din partea adulților.
În taberele de vară, aventura poate dura două zile, cu o noapte petrecută într-o altă tabără de cercetași, iar participanții – de regulă între 11 și 14 ani – își cară singuri bagajele, uneori parcurgând până la 30 de kilometri într-o singură zi. Pe traseele mai scurte, copiii primesc indicii la intersecții, în timp ce expedițiile mai lungi presupun orientarea cu harta și cererea de indicații de la localnici. Siguranța nu este însă complet lăsată la voia întâmplării: doi copii din fiecare grup au asupra lor un telefon pentru urgențe sau pentru contactarea coordonatorilor, iar dacă cineva se îmbolnăvește, un adult poate interveni imediat.
Popularitatea uriașă a organizațiilor pentru tineri face posibile astfel de experiențe: aproximativ unul din cinci copii din Flandra face parte dintr-o asemenea organizație, iar în Valonia și Bruxelles proporția este de unul din șase. Pe parcursul expedițiilor, participanții învață să rezolve singuri problemele apărute. Într-un caz, un copil mai mare a preluat bagajul unui coleg mai mic, epuizat de greutatea rucsacului.
Un alt grup, care a greșit drumul, a fost nevoit să traverseze cursuri de apă și terenuri dificile pentru a reveni pe traseu. Contactul cu localnicii aduce uneori momente neașteptate – un bărbat le-a cumpărat unui grup două platouri mari cu mâncare –, dar și tensiuni, unii locuitori din Ardeni nefiind încântați de cercetașii care le sună la uși. Experiența belgiană contrastează puternic cu realitatea multor familii europene, unde smartphone-ul le permite părinților nu doar să comunice permanent cu copiii, ci și să le urmărească poziția în timp real.
În paralel, copiii și adolescenții petrec tot mai mult timp în fața ecranelor și tot mai puțin afară sau în mișcare, o tendință asociată cu îngrijorări legate de sănătatea fizică și psihică. Psihologul social Jonathan Haidt, cunoscut pentru criticile aduse accesului copiilor la rețelele sociale, susține că cei mici au nevoie de mai multă autonomie, joacă nesupravegheată și responsabilitate. În opinia sa, supravegherea permanentă îi poate priva de ocazia de a evalua singuri riscurile și de a construi relații prin experiențe comune.
Pentru micii cercetași belgieni, beneficiile sunt concrete: învață să-și pregătească mâncarea, să-și facă bagajele, să gestioneze neprevăzutul și să petreacă zile întregi departe de familie. Iar, paradoxal, tocmai dispariția temporară a supravegherii digitale este cea care dă sens întregii experiențe.