Proiect editorial realizat de Ziarul Financiar cu sustinerea CONCELEX Şase luni. Atât mi-am dat eu la ZF când m-am angajat, acum…

zece ani. Am venit în redacţie în vara lui 2016. A fost primul job după ce mi-am terminat studiile de jurnalism şi am simţit din plin presiunea unei redacţii mari.

De aceea am crezut că nu o să fac faţă, dar nu voiam să arate prost în CV că am plecat după o lună. Între timp, ascultam şedinţele de redacţie şi cum discutau editorii subiectele. Citeam ziarul (şi) pentru că Sorin întreba ce mi-a atras atenţia.

Urmăream mai ales cum scriau Cristina Roşca, Mădălina Dediu, Adelina Mihai şi uneori îmi notam fraze sau formulări care îmi plăceau. La Roxana Petrescu tot nu înţeleg complet multe dintre subiecte, dar titlurile ei mereu mi-au gâdilat mintea. Textele lor încă sunt şcoală.

Şi peste toate, ingredientul secret a fost răbdarea Danei Ciriperu şi cea mai bună lecţie predată de ea: scrii doar dacă ai înţeles subiectul. Altfel, întrebi de 100 de ori până pricepi. Şi aşa, aproape fără să îmi dau seama, m-a prins „microbul“ presei scrise.

Am început să am încredere, să pun întrebări, să-mi iasă articolele. Şi să dezvolt un soi de loialitate faţă de ziar, de paginile lui şi de cititorii noştri, pe care o regăsesc la mulţi dintre colegii mei. Odată ce simţi gustul unui subiect bun care îţi iese, al unei întrebări incomode, al unui interviu, cauţi aceste emoţii permanent.

Pentru că întotdeauna e ceva de învăţat în profesia asta. ZF depăşeşte 7. 000 de ediţii pentru că mereu se reinventează şi cere mult de la oamenii din echipă.

Iar eu tot adaug la cele şase luni. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels ZF 7. 000.

ZF sărbătoreşte astăzi 7. 000 de ediţii. Este o sărbătoare care vine o dată la patru ani, când numărul de ediţii este multiplu de 1.

000. La mulţi ani, Ziarul Financiar! Ziarul Financiar şi cafeaua, constanta dimineţilor de business Ömer Tetik, CEO al Băncii Transilvania, în faţa analiştilor: Din punct de vedere al producţiei, al investiţiilor în infrastructură şi al creşterii, România este pe un drum bun, de transformare, iar factorii de creştere rămân intacţi Un nou preţ de referinţă pentru vânzarea directă a colosului Liberty Galaţi: 320 milioane de euro, faţă de 400 milioane de euro după a doua licitaţie eşuată.

„Avem regulamentul de vânzare, am agreat paşii cu comitetul interministerial“ Apa este tot mai scumpă: ultimii cinci ani au adus un plus de 70% la valoarea pieţei de apă îmbuteliată Viorel Tudose, Getica 95. Criza din energie scoate la suprafaţă nota de plată a tranziţiei: producţie convenţională mai mică, regenerabile fără suficientă stocare şi costuri mai mari pentru consumatori Lucian Boronea, proprietarul Accent Travel, vinde pachetul majoritar deţinut în companie către eTravel, companie de business travel 2018: economia este după şase ani de creştere neîntreruptă, totul pare roz, creşterea se îndreaptă spre 5% 2022, anul în care economia îşi revenea pe deplin din pandemie, dar creşterea datoriilor începea să se simtă Ziarul Financiar sărbătoreşte astăzi 7. 000 de ediţii.

Jurnaliştii ZF scriu despre ce înseamnă pentru ei această bornă Paradoxul pieţei de restaurante şi cafenele din România: Preţurile tot mai mari au dus încasările la maxim istoric, dar aceleaşi scumpiri au şters cu buretele jumătate din profit. Asta nu îi descurajează pe jucători să îşi deschidă firme noi Primele 13 fabrici de reciclare a deşeurilor cu fonduri PNRR au fost finalizate. România exportă deşeuri din ambalaje din cauza lipsei infrastructurii ZF Real Estate by Storia.

Paradoxul pieţei imobiliare din 2026: se vând mai puţine locuinţe, dar preţurile nu scad.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *