Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. În centrul disputei se află pescuitul, moneda națională și o întrebare mai largă: câtă suveranitate este dispusă una dintre cele mai prospere țări ale Europei să împartă cu UE într-o lume devenită mult mai nesigură. Întrebarea de pe buletinul de vot este simplă: „Ar trebui Islanda să reia negocierile de aderare cu Uniunea Europeană?
” Alegătorii pot răspunde „Da” sau „Nu”. Dacă tabăra favorabilă câștigă, guvernul primește mandatul politic pentru a relua negocierile începute acum mai bine de 15 ani. Dacă negocierile se încheie cu un acord de aderare, islandezii ar urma să fie chemați din nou la urne pentru a decide dacă acceptă sau resping condițiile concrete ale intrării în UE.
Povestea începe în 2009, imediat după devastatoarea criză financiară care a lovit sistemul bancar islandez și a prăbușit coroana. Până la suspendarea negocierilor, fuseseră deschise 27 de capitole, dintre care 11 erau închise provizoriu. Problemele cele mai dificile – inclusiv pescuitul și agricultura – rămăseseră însă nerezolvate.
După schimbarea guvernului în 2013, procesul a fost înghețat. Situația Islandei este diferită de cea a majorității statelor candidate. Țara este membră a Spațiului Economic European – SEE –, alături de Norvegia și Liechtenstein.
Prin acest acord, Islanda participă la piața unică europeană și aplică legislația UE privind libera circulație a bunurilor, serviciilor, capitalului și persoanelor. În plus este și membră a spațiului Schengen. Există însă o diferență politică fundamentală: Islanda trebuie să implementeze o mare parte dintre regulile pieței unice europene, dar nu votează atunci când aceste reguli sunt adoptate la Bruxelles.
Acesta este unul dintre principalele argumente ale taberei proeuropene: țara este deja, în mare măsură, „rule-taker”, dar nu „rule-maker”. Legătura economică este foarte puternică. Uniunea Europeană este cel mai mare partener comercial al Islandei și a reprezentat 53,6% din comerțul său total cu bunuri în 2025.
Aproximativ două treimi – 66,5% – din exporturile islandeze de bunuri au mers către UE. Paradoxal, principalul obstacol dintre Islanda și UE nu este o mare dispută constituțională, ci ceea ce se află în Atlanticul de Nord: peștele. Pescuitul este în același timp industrie, simbol național și element central al independenței economice islandeze.
Produsele marine au reprezentat 38,9% din valoarea exporturilor islandeze de bunuri în 2025, conform Statistics Iceland. În prezent, politica europeană comună în domeniul pescuitului nu se aplică Islandei prin acordul SEE. Reykjavik își controlează propriile resurse piscicole și stabilește regimul de exploatare a apelor sale.
Intrarea în UE ar deschide inevitabil negocierea asupra acestui sistem. Pentru mulți islandezi, subiectul are și o încărcătură istorică. În așa-numitele „Războaie ale Codului” din secolul trecut, Islanda s-a confruntat inclusiv cu Marea Britanie pentru extinderea controlului asupra zonelor sale de pescuit.
Reuters notează că tocmai această istorie explică de ce problema este percepută nu doar economic, ci și ca una de suveranitate. Oficiali europeni au semnalat că există disponibilitate pentru flexibilitate în eventualele negocieri cu Reykjavik, însă condițiile concrete vor trebui negociate. Capitolul pescuitului nici măcar nu fusese deschis atunci când procesul anterior a fost suspendat.
Contextul geopolitic s-a schimbat radical în cei 13 ani de când Islanda și-a suspendat negocierile.