Hagag Development, unul din cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Bucureşti, spune că piaţa imobiliară locală traversează o etapă în care accesul la capital, deşi esenţial, nu mai garantează succesul unui proiect, avantajul competitiv venind din capacitatea de execuţie şi disciplina operaţională. „Capitalul rămâne o condiţie fundamentală în real estate, însă nu mai este elementul care face diferenţa.

Valoarea este creată prin capacitatea de a transforma strategia într-un proiect funcţional, livrat la standardul asumat şi integrat coerent într-un portofoliu. În actualul context de piaţă, execuţia, coordonarea şi viteza de reacţie devin la fel de importante ca decizia iniţială de investiţie”, spune Yitzhak Hagag, cofondator şi preşedinte al consiliului de administraţie al Hagag Europe. În acest context, grupul anunţă că îşi extinde echipa executivă prin integrarea unui Chief Operating Officer care va coordona întregul lanţ operaţional.

Compania operează în România un portofoliu care acoperă mai multe segmente ale pieţei imobiliare, de la dezvoltări rezidenţiale la clădiri de birouri, spaţii de retail, servicii de birouri flexibile şi proiecte hoteliere. În segmentul rezidenţial, Hagag are în execuţie 728 de apartamente în proiectele H Pipera Lake II şi H East Residence, cu livrare programată pentru 2027, şi un pipeline de peste 1000 de apartamente. Portofoliul include, de asemenea, proiecte de birouri şi retail, precum şi H Private, conceptul de birouri flexibile din centrul Bucureştiului.

„Diversificarea schimbă şi modul în care trebuie condusă organizaţia. Un proiect rezidenţial aflat în construcţie are un ciclu operaţional diferit de cel al unui activ de birouri sau de retail care generează venituri recurente. În acelaşi timp, reconversia unei proprietăţi în hotel presupune o coordonare distinctă între dezvoltare, proiectare, construcţie, finanţare, operator şi strategia comercială”, adaugă Hagag.

Viitorul Chief Operating Officer va avea rolul de a integra şi coordona procesele operaţionale ale diviziei imobiliare, lucrând cu echipele de dezvoltare, construcţii, vânzări, închirieri, juridic şi asset management. Mandatul său va include implementarea strategiei la fiecărui proiect, optimizarea proceselor interne, coordonarea resurselor, monitorizarea termenelor şi bugetelor, precum şi alinierea activităţilor operaţionale cu obiectivele comerciale şi financiare ale companiei. „Profilul conform trebuie să combine disciplina operaţională cu o înţelegere reală a businessului.

Nu este suficient să livrezi o clădire. Trebuie să înţelegi pentru cine o construieşti, cum va funcţiona, cum va genera valoare şi cum poate fi adaptată într-o piaţă care se schimbă. Căutăm un lider care să conecteze dezvoltarea cu performanţa activelor.

Este o decizie importantă pentru următoarea etapă a companiei, motiv pentru care mă voi implica personal atât în selecţia, cât şi în intervievarea candidaţilor”, explică Yitzhak Hagag. Potrivit reprezentantului Hagag, una dintre principalele provocări ale pieţei imobiliare din România este diferenţa tot mai mare dintre existenţa cererii şi capacitatea efectivă de a aduce proiecte noi în piaţă. Practic, durata proceselor de urbanism şi autorizare, lipsa de predictibilitate şi fragmentarea etapelor administrative afectează viteza de dezvoltare, inclusiv atunci când există finanţare, terenuri şi cerere.

În aceste condiţii, companiile trebuie să aloce mai multe resurse etapelor juridice, tehnice şi administrative care preced începerea efectivă a lucrărilor. Yitzhak Hagag este de părere că următorul ciclu al pieţei va favoriza companiile care au atât capacitatea financiară de a susţine investiţii pe termen lung, cât şi structurile operaţionale necesare pentru a avansa proiectele într-un mediu dificil. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels ZF la cota 7.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *