Însă cei care publică astfel de imagini trebuie să fie atenți. Dacă în filmare apar elemente care permit identificarea unei persoane, inclusiv numărul de înmatriculare al mașinii, publicarea poate ridica probleme legale privind protecția datelor cu caracter personal.

Problema apare atunci când imaginile conțin date care pot duce la identificarea unei persoane. „ Publicarea imaginilor cu șoferi care încalcă anumite dispoziții legale în trafic poate să devină ilegală ,în contextul în care încalcă normele prevăzute de regulamentul de protecție a datelor ”, explică Andreea Rus, avocată, pentru Observator . Realizarea unei filmări într-un spațiu public nu înseamnă automat că ea poate fi distribuită fără nicio restricție.

În anumite situații, persoana care publică imaginile răspunde pentru conținutul postării, iar disputa poate ajunge în instanță. Părerile sunt împărțite. Unii șoferi consideră că datele personale trebuie protejate, în timp ce alții cred că imaginile care surprind încălcări ale regulilor de circulație ar trebui să fie făcute publice.

„ Eu aș zice că partea asta de date cu caracter personal ar trebui respectată ”, spune un șofer. Alții consideră că imaginile surprinse în trafic ar trebui să rămână în zona privată. „ Părerea mea e că nu.

E ceva privat ”, afirmă un alt participant la trafic. Există însă și șoferi care susțin publicarea imaginilor, mai ales atunci când acestea surprind abateri grave. „ Dacă aș sesiza nereguli în trafic, cred că ar fi în regulă să fie o informație publică, să fie penalizată persoana respectivă ”, spune un alt șofer.

Unii atrag atenția și asupra necesității protejării identității celor filmați. „ Sunt mulți oameni cu fel și fel de idei, jignesc. Eu zic că e o chestie bună că blurează ”, afirmă un alt șofer.

Șoferii care găsesc datele de identificare ale mașinii pe rețelele sociale, cu numărul de înmatriculare vizibil, au mai multe variante pentru a solicita eliminarea imaginilor. Primul pas este să îi ceară autorului să șteargă postarea sau să solicite acest lucru administratorului paginii ori grupului. Dacă imaginea nu este eliminată, persoana vizată poate raporta conținutul direct către platformă.

Există și posibilitatea depunerii unei plângeri la autoritatea competentă în domeniul protecției datelor cu caracter personal. În acest caz, termenul de soluționare poate ajunge la 45 de zile. În loc să publice imaginile pe rețelele sociale, șoferii care surprind o abatere în trafic pot transmite filmarea direct autorităților.

„ Sesizarea trebuie să conțină datele de identificare și de contact ale persoanei, declarația pe propria răspundere privind veridicitatea celor sesizate, precum și informații despre dată, oră și locul faptei ”, explică Andreea Răchită, reprezentant al IPJ Cluj. Astfel, imaginile pot fi folosite în cadrul unei sesizări, fără ca acestea să fie distribuite public și fără ca autorul filmării să transforme rețelele sociale într-un spațiu pentru sancționarea șoferilor. Există și o altă problemă pentru cei care filmează în timp ce conduc.

Folosirea telefonului mobil la volan este sancționată cu amendă, care poate ajunge la 1. 620 de lei. Mai mult, dacă șoferul folosește telefonul în timp ce conduce și comite, în același timp, o altă abatere pentru care legea prevede sancțiuni, poate rămâne și fără permis pentru 30 de zile.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *