Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Furtunile lovesc România Conform prognozei de specialitate, în intervalul 25 august, ora 16:00 – 26 august, ora 8:00, va fi valabil un Cod galben de vreme instabilă în sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei şi Transilvaniei, apoi, mai ales noaptea, şi în nordul Munteniei, Maramureş şi în jumătatea de nord a Moldovei. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, manifestată prin averse torenţiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, vijelii (rafale de 50 – 70 km/h) şi grindină de mici şi posibil medii dimensiuni (1 – 3 cm).
De asemenea, în intervale scurte de timp (între o oră şi trei ore) şi prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp şi, pe arii restrânse, de peste 30 – 50 l/mp. Pe parcursul zilei de miercuri, 26 august, va fi în vigoare al doilea Cod galben de instabilitate atmosferică, în jumătatea de nord a Moldovei şi în cea mai mare parte a zonei montane. În aceste regiuni, se vor semnala averse torenţiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, vijelii (rafale de 50 – 70 km/h) şi grindină de mici şi posibil medii dimensiuni (1 – 3 cm).
Prin acumulare, cantităţile de apă vor fi ajunge la 15 – 20 l/mp, iar izolat vor depăşi 30 – 40 l/mp. Meteorologii precizează că manifestări de instabilitate atmosferică se vor consemna pe arii restrânse şi în restul teritoriului. AGERPRES Citește pe Antena3.
ro Surse: Răspunsul de la Bruxelles pe Legea salarizării. Soluția oferită pentru a găși bani: extinderea CASS la pensii × Citește pe LongevityMagazine. ro HDL scăzut, LDL crescut?
Cum poți corecta dezechilibrul colesterolului în mod natural Citește pe Fanatik.