♦ Matei Manole a intrat în afacerea familiei la 15 ani, iar astăzi, patru ani mai târziu, se ocupă de controlul calităţii, stocuri şi echipă în Manole Coffee, un business cu două cafenele, nouă angajaţi şi afaceri estimate la 1,2 milioane de lei în acest an. Printre teste, şapte-opt ore de curs la liceu, pregătirea pentru bacalaureat şi provocă­rile adolescenţei, Matei Ma­nole, un tânăr de 19 ani din Braşov, a reuşit să facă loc în viaţa sa şi pentru business: o cafenea şi o prăjitorie, ambele sub numele de Manole Coffee.

„Mă bucur că am început de la 15 ani pentru că am putut să dau cu capul de multe chestii până acum şi să-mi pun nişte baze. Eu sper să fie frumos în continuare şi să trag cât de mult se poate ca să aduc o comunitate şi mai frumoasă în Braşov, să creăm şi o comunitate mai mare şi mai interesată în zona de specialty coffee din Braşov“, spune Matei Manole, manager şi head roaster în Manole Coffee Braşov. Părinţii săi, cu o experienţă de peste un deceniu în domeniul cafenelelor, au pornit acest business în urmă cu patru ani, iar Matei a decis să se implice încă de la început în afacerea familiei.

Povestea Manole Coffee a început după ce părinţii lui Matei au achiziţionat un prăjitor profesional din SUA. „Au avut un curaj foarte mare. După un an de prăjit şi multe teste, am deschis o cafenea pentru a aduce oamenii care ne cumpărau cafeaua mai aproape de noi.

Acolo am intrat eu în joc şi m-am ocupat de tot ce înseamnă social media, iar între timp am mai deschis încă o locaţie: prăjitoria pentru public. Ne gândim la a treia locaţie“, mai adaugă tânărul. Investiţia iniţială a fost de aproximativ 100.

000 de euro pentru prăjitor şi deschiderea primei cafenele. În prezent, businessul are nouă angajaţi, o comunitate de clienţi deja construită şi o cifră de afaceri estimată pentru anul acesta la 1,2 mil. lei.

Anul trecut, businessul a ajuns la o cifră de afaceri de circa 600. 000 de lei, afirmă el. Matei este implicat integral în controlul calităţii, managementul stocurilor şi supravegherea echipei.

Prăjitoria Manole este deschisă publicului, ceea ce le permite clienţilor să vadă procesul de prăjire. Pe lângă cafeaua de specialitate, meniul include băuturile clasice pe bază de cafea – flat white, cappuccino, latte –, dar şi matcha şi alte combinaţii creative, spune Matei, cu preţuri cuprinse între 13 şi 27 de lei. „Avem circa 300 de clienţi pe zi care ne calcă pragul în cele două locaţii.

Ziua o petrecem la cafenea, iar seara prăjim. O zi bunăînseamnă între 5. 000 şi 7.

000 de lei vânzări în cafenele, iar în prăjitorie, circa 1. 500 de euro“, mai adaugă managerul Manole Coffee. Experienţa din afacerea familiei reprezintă pentru Matei o bază solidă şi doar un punct de plecare.

El plănuieşte să pornească, în viitor, o afacere proprie în zona de prăjire a cafelei, pe o nişă diferită de cea a afacerii familiei, dar fără a renunţa la activitatea din cadrul Manole Coffee. „Îmi doresc ca în următorul an să-mi deschid prăjitoria mea proprie. Voi rămâne şi în afacerea familiei.

Businessul acesta face parte din mine, din toată adolescenţa mea“, a mai adăugat el. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto și/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www. zf.

ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină .

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *