Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. În anul 2015, MEDIAFAX scria că în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, Miron Cozma este acuzat de procurori că, în calitate de preşedinte al biroului executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”, împreună cu Ilinescu Constantin-Ioan (pus şi el sub urmărire) şi Torsan Ilie, a organizat şi coordonat deplasarea la Bucureşti a minerilor din Valea Jiului. Contactat de G4Media, George Simion a precizat că Ilinescu nu este membru AUR și că l-a întâlnit prima dată la festivalul românesc de la Chicago.
Liderul extremist a continuat cu un atac la adresa G4Media. Dialogul cu jurnalistul G4Media: G4Media : Bună seara. Având în vedere aceste imagini, ne puteți spune ce relație aveți cu dl Constantin Ilinescu, care apare în poze alături de dvs la petrecere?
Dl este urmarit penal într-unul dintre dosarele Mineriadei. De când îl cunoașteți, dacă e membru AUR, dacă a contribuit în vreun fel la organizarea vizitei dvs în SUA. Mulțumesc George Simion : Ilinescu nu e membru aur, l-am întâlnit la festivalul românesc.
George Simion : Nu. Încercați să fiți mai puțin mincinoși ca să fiți credibili pentru mai mulți. G4Media l-a contactat și pe Constantin Ilinescu, căruia i-a adresat următoarele întrebări: – Sunteți membru sau simpatizant AUR?
– Ați contribuit în vreun fel la organizarea vizitei și evenimentelor la care a participat dl Simion în SUA? – De cât timp îl cunoașteți pe dl Simion? – În ce stadiu este dosarul penal care vă vizează în legătură cu Mineriada din 1990?
„Buna ziua! Nu înțeleg natura mesajului dumneavoastră, nu sunt membru AUR, Nu am participat la organizarea vizitei in America a D lui Simion, am fost prezent la un festival cu prietenii. Este prima dată când l-am întâlnit pe George Simion.
Nu am nici un dosar penal și nu înțeleg ce insinuați? ”, a răspuns Constantin Ilinescu. Despre fotografiile cu George Simion alături de Constantin Ilinescu a scris anterior și HotNews .
Dosarul Mineriadei a fost retrimis pe masa instanţei pe 2 aprilie 2025. Alături de Ion Iliescu – care a decedat în 5 august 2025 – au fost deferiţi Justiţiei pentru infracţiuni imprescriptibile împotriva umanităţii fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu Voican-Voiculescu, fostul director SRI Virgil Măgureanu şi Adrian Sârbu, fost consilier al prim-ministrului Petre Roman. Procurorii militari acuză fosta conducere a României din 1990 că a reprimat manifestanţii anticomunişti din Piaţa Universităţii şi a chemat minerii.
În urma violenţelor, 4 persoane au fost ucise, 1. 300 au fost rănite şi alţi 1. 200 de oameni au fost reţinuţi ilegal.
Dosarul a mai fost trimis în judecată în 2017, dar 3 ani mai târziu a fost restituit la Parchet de Înalta Curte. Parchetul militar a refăcut ancheta şi a retrimis dosarul pe masa instanţei.