Isabelle Sava ar fi suferit un infarct iar medicii au încercat timp de mai multe ore să o salveze, însă eforturile lor au fost zadarnice. Tragedia este cu atât mai greu de înțeles pentru cei care au cunoscut-o pe fată, întrucât era activă, făcea sport de performanță și mergea periodic la controale medicale.
Isabelle locuia împreună cu părinții săi în apropiere de Londra și era singurul copil al familiei. Avea rezultate academice foarte bune și era studentă la Drept, la Universitatea Queen Mary din Londra. Tânăra își dorea să devină avocat, specializat în drept comercial.
Cu câteva săptămâni urma să înceapă cel de-al doilea an de studii. În paralel, lucra ca tutore la o academie pentru copii. În trecut, Isabelle fusese și cadet de poliție.
Apropiații sppun că era inteligentă și foarte ambițioasă. Sportul a fost una dintre marile pasiuni ale Isabellei. Tânăra practica Taekwondo de mai bine de zece ani și avea centura neagră, gradul doi.
Una dintre cele mai importante performanțe ale sale a venit în 2022, la Campionatul Mondial de Taekwondo, desfășurat în Olanda. Isabelle a câștigat atunci medalia de argint la proba de sparring, potrivt observatornews. ro.
Performanțele sportive au fost dublate de numeroase alte premii și realizări. Academia la care s-a antrenat a transmis un mesaj emoționant după moartea sportivei. „ Pe lângă reușitele sportive, era o plăcere să o antrenăm și să o cunoaștem pe Isabelle.
Toți cei din comunitatea Taekwon-Do îi vor simți lipsa ”, au transmis reprezentanții academiei. Moartea subită a tinerei i-a șocat pe cei apropiați. Familia se pregătește acum pentru înmormântare, iar autoritățile britanice continuă verificările pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs decesul.
Pentru părinții Isabellei, pierderea singurului lor copil reprezintă o tragedie cu atât mai greu de acceptat cu cât tânăra avea doar 19 ani și își construia deja un drum profesional și academic.