Enea Bastianini pleacă după două sezoane petrecute la Tech3 și aduce la Trackhouse experiența unui multiplu câștigător de curse în MotoGP. A debutat în Moto3 în 2014, iar în 2020 a devenit campion mondial Moto2.
În primul său sezon de MotoGP, în 2021, a obținut trei podiumuri. Sezonul 2022 a fost unul dintre cele mai bune din cariera sa. A câștigat cursele din Qatar, SUA, Franța și Aragon și a încheiat campionatul pe locul 3.
După un sezon 2023 afectat de accidentări, Bastianini a revenit în forță în 2024, când a obținut nouă podiumuri în Grand Prix-uri, două victorii și o victorie în Sprint, terminând sezonul pe locul 4 în clasamentul general. Bastianini consideră o nouă provocare sosirea la echipa americană Pilotul italian, supranumit „Bestia”, este entuziasmat de noua provocare. „Sunt extrem de încântat să mă alătur echipei Trackhouse MotoGP pentru următoarele două sezoane.
Începând cu testul de la Valencia din acest an, va fi o provocare complet nouă pentru mine, deoarece intrăm într-o nouă eră, cu o motocicletă nouă, pneuri noi și regulamente noi”, a precizat italianul, potrivit unui comunicat al echipei. Italianul consideră că experiența sa poate contribui la dezvoltarea motocicletei Aprilia. „Sunt fericit să-mi aduc experiența și spiritul de luptător la Trackhouse, pentru a dezvolta împreună noua Aprilia RS-GP.
Echipa a crescut enorm în 2026 și a devenit o pretendentă la titlu. Cu siguranță voi face tot posibilul pentru ca noi să rămânem în top”, a completat Bastianini. La rândul său, Justin Marks, proprietarul Trackhouse Entertainment Group, a salutat venirea italianului.
„Este un moment foarte interesant pentru echipa SuperFile Trackhouse să întâmpine pe cineva precum Enea pentru a concura cu motocicletele noastre Aprilia. Palmaresul său, istoria victoriilor sale în MotoGP și experiența sa la cel mai înalt nivel al acestui sport contribuie la scenariul perfect pentru o echipă despre care credem cu toții că este pe punctul de a atinge măreția”, a precizat el. În acest sezon, la Red Bull KTM Tech 3, Bastianini a obținut 76 de puncte, ocupând locul 12 în ierarhia generală, în momentul de față.
Este al doilea pilot KTM din clasament, după Pedro Acosta, de la echipa de uzină a mărcii austriece.